Într-o postare pe pagina de facebook, Traian Băsescu este de părere că atât președintele Iohannis cât premierul Orban nu fac altceva decât să ”sacrifice” un popor ”în goana după popularitate și voturi”.
Fostul șef al statului este total nemulțumit de relaxarea măsurilor în contextul în care pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în întreaga țară, iar spitalele sunt aproape pline.
„În goana după popularitate şi voturi, Iohannis şi Orban sacrifică un popor.
Fără scrupule, fără urmă de milă pentru nişte amărâţi care vor fi victime sigure, cei doi iresponsabili din vârful statului împing lucrurile înainte.
În plină pandemie au redeschis cinematografele, teatrele, restaurantele, şcolile şi organizează două rânduri de alegeri.
In acest timp, SARS-COV-2 seceră zilnic zeci de vieţi, îmbolnăveşte zilnic mii de români care umplu spitalele şi secţiile ATI.
Sistemul sanitar se află la limită. Oricâte echipamente s-ar cumpăra, nu sunt cadre medicale calificate. A început să se simtă lipsa medicamentelor necesare tratării COVID-19, personalul medical este epuizat fizic”, scrie Băsescu pe facebook.

Pentru ce?

În același timp, fostul șef al statului se întreabă de ce se iau astfel de măsuri având în vedere că au doar un efect negativ asupra întregii țări. Băsescu sublniează faptul că deși noile măsuri aduc ”simpatie populară după mintea guvernanților”, acest lucru costă viețile românilor.
Pentru ce toate acestea? Pentru că iresponsabil de la Cotroceni şi inconştientul vesel de la Victoria, au impresia că sunt “pe val” de simpatie populară care trebuie valorificată, după mintea lor, chiar şi cu sacrificarea vieţii şi sănătăţii bătrânilor, a copiilor sau a celor care mai au şi alte boli.
Dacă cei doi iresponsabili ţin să desfăşoare alegerile pe 6 decembrie, foarte bine dar, trebuie luate imediat măsuri de limitare a răspândirii bolii:
-închiderea imediată a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor mall-urilor;
-închiderea imediată a grădiniţelor, şcolilor şi a universităţilor;
-cea mai mare parte a funcţionarilor din ministere, agenţii guvernamentale, primării, companii private, multinaţionale trec pe soluţia “lucrului la domiciliu”;
-reducerea la maxim a transportului public;
-portul măştii devine obligatoriu în mod egal în spaţii închise şi în aer liber;
-interzicerea oricărei manifestări publice care implică mai mult de 6 oameni;
-limitarea accesului în pieţele agroalimentare;
-testare masivă a populaţiei, nu numai a acelora care au deja simptome”, adaugă Băsescu.

Cine plătește factura?

Totodată, fostul președinte este de părere că dacă nu vor fi luate măsuri urgente în cel mai scurt timp, întreg sistemul medical din țară va intra în colaps, iar pandemia va face ravagii.
Potrivit acestuia, în anumite situații liderii politici sunt nevoiți să facă și „ce nu vrea populația” pentru a salva întreaga țară.
„Dacă nu se iau urgent astfel de măsuri vom avea curând un sistem medical în colaps, iar pandemia va face ravagii în rândul populaţiei care va plăti factura pentru doi iresponsabili.
Iohannis şi Orban trebuie să ia urgent măsuri. Altfel şi pentru Iohannis şi pentru Orban şi pentru PNL, data de 6 Decembrie va fi “un pod prea îndepărtat”.
PS- Uneori, în situaţii de criză, liderii unei ţări trebuie să facă ce trebuie şi nu ce vrea populaţia. Liderii politici sunt pentru a-şi asuma soluţii în timp de criză. Când totul merge bine, aproape că nu este nevoie de ei. Asta e!”, mai scrie Traian Băsescu.