O serie de oficiali au apreciat într-o postare pe blog-ul FMI că majorarea acestor cheltuieli, având în vedere nivelul redus al dobânzilor la nivel global, ar putea „crea milioane de locuri de muncă directe pe termen scurt şi alte milioane indirect pe termen lung”, conform agerpres.ro
O încetinire economică semnificativă la nivel global
Plecând de la ipoteza că este vorba de „investiţii de calitate”, instituţia financiară cu sediul la Washington susţine că majorarea investiţiilor publice cu 1% din Produsul Intern Brut ar putea duce la creşterea celor private cu 10%, a gradului de ocupare cu 1,2% şi a PIB-ului cu 2,7%, alături de creşterea gradului general de încredere în revenire.
Pandemia de coronavirus a provocat o încetinire economică semnificativă la nivel global, însă, chiar şi înainte de pandemie, FMI aprecia că investiţiile publice „au fost foarte slabe în ultimul deceniu, în pofida deteriorării drumurilor şi podurilor în unele dintre economiile avansate şi a nevoilor mari de infrastructuri pentru transport, apă curată şi canalizare” în ţările sărace.
FMI estimează că între două şi opt locuri de muncă sunt create pentru fiecare milion de dolari cheltuiţi pentru infrastructura tradiţională şi între 5 şi 14 pentru fiecare milion de dolari cheltuiţi pentru cercetare, dezvoltare şi tehnologie verde.
În timp ce încurajează ţările să menţină infrastructurile actuale, FMI a încurajat guvernele să reanalizeze proiectele care au fost amânate în trecut şi să facă planuri pentru unele noi care să se concentreze pe nevoile lor după ce pandemia va trece.
Orizontul rămâne unul dificil
Purtătorul de cuvânt al FMI a avertizat că, la nivel global, orizontul rămâne unul dificil ca urmare a pandemiei de coronavirus şi a impactului său asupra mai multor sectoare economice.
„Indicatorii economici recenţi sugerează că perspectivele ar putea fi mai puţin sumbre decât în momentul în care am publicat World Economic Outlook din 24 iunie, iar unele părţi ale economiei mondiale încep să depăşească momentul critic”, a declarat Gerry Rice într-o conferinţă de presă.
În plus, există semne că schimburile comerciale mondiale încep să îşi revină încet după izolarea extinsă introdusă pentru a limita răspândirea virusului”, a spus purtătorul de cuvânt al Fondului.