Roxana Hulpe spune că i-a lipsit jurnalul și abia așteaptă să-și reia activitatea: ,,E o meserie care dă dependență”

Sursă: PRO TV

Prezentatoarea are o experiență de peste 10 ani în jurnalism și televiziune.

„Abia aștept să revin la știri, deși viața s-a schimbat radical odată cu venirea Zorei, și nu există ceva mai frumos. Jurnalul mi-a lipsit, pentru că e parte din mine meseria aceasta și mi-a adus atâtea satisfacții în toți acești ani.

Pe de o parte, e o meserie de care, dacă te rupi pentru mult timp, e greu să țină pasul cu tine, nu te așteaptă, pentru că totul e la zi. Pe de altă parte, e o meserie care dă dependență. Îmi e dor. Așa că mă reîntâlnesc cu colegii, cu Cosmin și telespectatorii, sâmbătă, 29 aprilie”, a declarat ea pentru Știrile ProTV.

Chiar dacă va reveni la pupitrul știrilor, aceasta va prezenta doar jurnalul din weekend. Prezentatoarea vrea să-i ofere toată atenția și afecțiunea fetiței sale, și chiar dacă revine la muncă, totul va fi limitat.

„Odată cu anunțul că încep munca, foarte multe femei au simțit să îmi scrie că e poate devreme să revin la muncă și să rup din timpul petrecut cu fetița mea. Așa e, orice bebeluș e dependent de mamă, mai ales în primele luni, de aceea, deocamdată, revin doar la jurnal în weekend, nu și pe teren ca reporter. Partea asta o amân puțin, pentru că vreau să stau cu Zora cât mai mult”, a afirmat prezentatoarea.

Botezul Zorei va avea loc la finalul lunii mai, la Gilău

„Rafila-Zora are două luni și trei săptămâni, mă minunez de ea clipă de clipă. Acum ne și zâmbește, așa că pare că facem ceva bine. Mama și Bogdan, soțul meu, sunt ajutoarele de nădejde. Bogdan vă sta cu ea și cât timp voi fi eu la știri, sâmbăta și duminica.

Am petrecut Paștele la Gilău, la părinții mei, a fost prima călătorie pentru Zora, dar mă bucur nespus că am venit, pentru că tata nu o văzuse și a fost tare emoționantă întâlnirea. Acum, ne pregătim și de botezul care va avea loc la finalul lunii mai. Tot tata va fi cel care o botează, chiar la biserica din Adormirea Maicii Domnului, unde slujește el, la Gilău, și unde am fost și eu botezată, acum 33 de ani”, a spus Roxana Hulpe, potrivit stirileprotv.ro.

Pe 1 februarie, Roxana Hulpe a adus pe lume primul său copil, o fetiță perfect sănătoasă, care a primit din partea medicilor nota zece la naștere. Venirea pe lume a fetiței a adus o adevărată bucurie atât pentru Roxana, cât și pentru soțul ei, Bogdan.

Roxana Hulpe: Simt că s-a întâmplat cea mai mare dintre minuni: să dau viață

„Știam că viața mă iubește, simțeam asta, dar acum Dumnezeu m-a prins în brațele Lui cu totul. Asta simt. Simt că s-a întâmplat cea mai mare dintre minuni: să dau viață. Sunt cu adevărat fericită și recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiesc”, a spus prezentatoarea Știrile PRO TV, după ce a aflat că este însărcinată.

Cu o experiență de peste 10 ani în jurnalism și televiziune, Roxana Hulpe este unul dintre cei mai experimentați reporteri din echipa Știrile PRO TV. De-a lungul timpului a documentat reportaje din sfera socială, educație și religie, a arătat drama prin care au trecut românii prinși în cutremurul din Amatrice (Italia), a transmis venirea în România a Papei Francisc, dar și ultimul drum al Majestății Sale Regele Mihai.