Evoluţiile foarte bune din pieţele consacrate înregistrate în săptămâna trecută s-au transmis şi în pieţele regionale, dar nu la acelaşi nivel.
Pe piaţa de la noi, indicii au reuşit a doua săptămână de creştere, cea mai bună evoluţie fiind înregistrată de indicele SIF-urilor, BET FI, care a urcat cu 8% şi are o crestere de la începutul lunii de aproape 20%. Dacă în urmă cu două săptămâni SIF Moldova şi Oltenia înregistrau cele mai slabe performanţe dintre cele cinci societăţi, în perioada analizată au recuperat decalajul prin creşterile de peste 11%.
Pe parcursul a trei şedinţe, indicele principal al pieţelor americane, Dow Jones, a reuşit o creştere de aproape 10%, ajungând din nou peste nivelul de 7.000 de puncte. Evoluţiile agresive de marţi şi joi se datorează în special unor reacţii tehnice după scăderile drastice din ultimul timp, în urma cărora pieţele americane se aflau într-o zonă de supravânzare. Am asistat astfel la o detensionare, posibilă şi datorită unor informaţii favorabile din sectorul bancar, precum cea legată de Citigroup, care a avut o activitate favorabilă în primele două luni şi ar putea înregistra cel mai bun trimestru din 2007.
Mişcările din pieţele importante de acţiuni s-au transmis şi în pieţele regionale, dar amploarea creşterilor a fost mai redusă. O volatilitate extrem de ridicată s-a înregistrat în ultimele zile în piaţa petrolului, fiind zile în care am asistat şi la variaţii de 10%. Acţiunile companiilor energetice pot fi influenţate favorabil de o cotaţie în creştere pentru petrol. Şi la BVB a fost un interes crescut pentru Petrom, care, după scăderea de luni, a reuşit patru şedinţe consecutive de creştere. În ultima săptămână, cel mai bine au evoluat acţiunile din sectorul bancar, indicele care monitorizează aceste companii listate în zona ECE înregistrând o apreciere de aproximativ 14%. Acţiunile Erste Bank, care deţin o pondere de circa 20% în indice, s-au apreciat pe piaţa de la Viena cu aproximativ 27%, vineri fiind realizate tranzacţii şi la peste 9,5 euro, faţă de 7,5 euro în urmă cu o săptămână. La BVB, exceptând creşterea cu 22,4% pentru Erste, doar BRD a reuşit, evoluţie pozitivă (+2,48%) în acest sector. Banca Transilvania şi Banca Comercială Carpatica au pierdut 3,8%, respectiv 2,5%.