Câştigurile au adus din nou indicii Dow şi Nasdaq în zona pozitivă, o schimbare dramatică faţă de acum două săptămâni când ameninţarea prăbuşirii Greciei fugărise majoritatea cumpărătorilor din piaţă. Astfel, indicele S&P a crescut cu 14% faţă de minimul înregistrat pe 4 octombrie, de 1,047.44, iar acum investitorii se aşteaptă să treacă zilele următoare de 1,220, cea mai înaltă cotaţie din luna august încoace. De aseemenea, Dow a crescut cu 4,9%, iar S&P 500 cu 6%.
Săptămâna viitoare se estimează noi creşteri ale indicilor bursei americane pe măsură ce vor fi afişate rezultatele unor mari companii precum Goldman Sachs, Citigroup, Apple Inc sau Bank of America. Pe lângă veştile bune din Europa şi performanţele bune ale unor companii publice americane, a contribuit la revenirea bursei şi creşterea vânzărilor de retail din SUA, 1,1% în luna septembrie, peste aşteptările analiştilor chestionaţi de Reuters, de doar 0,7%.
Revenire spectaculoasă pe Wall-Street
15 octombrie 2011, 11:50
Ultima modificare în 15 octombrie 2011, 14:50
Acţiunile listate la Bursa din New York au înregistrat ieri cea mai puternică revenire săptămânală din luna iulie încoace, pe fondul câştigurilor puternice ale Google şi revenirii optimismului asupra găsirii unei soluţii pentru rezolvarea crizei euro.
Etichete: bursa,
Wall Street
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook