Publicarea, pe 31 martie, a datelor despre inflaţia din zona europeană (în creştere la 3,5%) a trimis cotaţia EUR/USD la 1,5995, la numai câţiva pips de maximul istoric, şi nimic nu părea să stea în calea atingerii pragului psihologic de la 1,6000. Însă, o serie de date venite din Statele Unite a trimis cotaţia în picaj.
Plecând de la semnalele recente, observăm că pieţele s-au normalizat: investitorii îşi îndreaptă atenţia preponderent asupra datelor macroeconomice, criza din sectorul financiar părând să fi ieşit din prim-planul atenţiei acestora. Indicele ISM al activităţii manufacturiere a crescut, în luna martie, la 48,6 faţă de 47,5, cât indicau estimările. Lehman Brothers a reuşit să „strângă“ 4 miliarde de dolari pentru o „injecţie“ de capital menită să disipeze temerile că ar putea avea aceeaşi soartă ca Bear Stearns, iar raportul ADP a arătat că economia americană a creat 8.000 de noi locuri de muncă în sectorul privat (faţă de 40.000 estimate). Cu alte cuvinte, veşti bune din economia americană şi, automat, motive suficiente pentru un rebound al dolarului.
În acelaşi registru, faptul că vânzările en-detail din Germania au scăzut cu 1,6% şi că cele aferente întregii zone euro au scăzut, în luna precedentă, cu 0,5% au alimentat temerile că efectele negative ale crizei din Statele Unite încep să fie vizibile şi în Europa, iar investitorii au început să „pună în preţ“ o reducere a dobânzii la euro.
Nu trebuie să uităm însă două aspecte: creşterea inflaţiei în zona euro şi semnalele „hawkish“ date de oficialii BCE (care resping ideea unei reduceri a dobânzii), precum şi faptul că Ben Bernanke a menţionat, în faţa Congresului, că „nu exclude posibilitatea unei recesiuni“ în SUA. Ambele sugerează că această creştere a dolarului este numai un rebound pe termen scurt.
Capital – Editia nr.14, data 9 aprilie 2008
