Introducerea coplăţii a determinat o creştere cu aproximativ 25%a numărului de apeluri către Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui. Potrivit conducerii instituţiei, cetăţenii cred că solicitând salvarea vor fi consideraţi urgenţe medicale şi vor fi scutiţi de coplata introdusă în spitale de la începutul lunii aprilie.
"Populaţia nu înţelege că nu trebuie să abuzeze de Ambulanţă pentru că s-ar putea să fim puşi în situaţia de a nu putea ajunge la adevăratele urgenţe. Oricum, coplata pentru pacienţi nu se stabileşte după modul în care ajung bolnavii la spital, ci în funcţie de diagnosticul pus de către medici la internare. Aşa că nu orice pacient care ajunge la spital cu ambulanţa este o urgenţă şi în mod obligatoriu nu va mai plăti taxa de externare", a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa, potrivit Agerpres.
Datele furnizate de SAJ Vaslui arată faptul că în luna martie se înregistrau în medie 130 de solicitări zilnic, în timp ce în luna aprilie, odată cu introducerea coplăţii, numărul cererilor de ambulanţe a ajuns şi la 180-190 pe zi. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, cei mai mulţi dintre pacienţii care ajung în unitatea sanitară sunt prin lege scutiţi de plata taxei la externare. Actul normativ privind coplata prevede scutirea de la această taxă pentru gravide, copii, pensionari cu venituri sub 740 de lei, bolnavii cronici care sunt înscrişi în programele naţionale de sănătate, persoanele cu dizabilităţi, precum şi pacienţii care reprezintă urgenţe medicale.