Începutul noului an şcolar este tot mai aproape, iar oficialii de la Ministerul Educaţiei sunt pe ultima sută de metri cu definitivarea modului în care elevii se vor întoarce în clase.
Sedinţă la nivel înalt, vineri, pe tema începerii anului şcolar
Vineri, ministrul Sorin Cîmpeanu va prezenta mai multe variante de lucru premierului Florin Cîţu şi specialiștilor din sistemul sanitar.
Dacă într-o clasă vor fi cel mult 10 elevi, toți vaccinați, inclusiv profesorul ar putea sta fără mască.
La orele de educație fizică din sălile de sport, masca ar putea fi de asemenea eliminată, iar la un caz pozitiv depistat, elevii imunizaţi vor putea rămâne la cursuri, iar cei nevaccinați vor face ore online.
Acestea sunt câteva dintre variantele pe care ministrul Educaţiei le va prezenta la şedinţa de vineri, la care vor participa Florin Cîţu, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, reprezentanţii Institutului de Sănătate Publică, Raed Arafat, dar şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, potrivit stirileprotv.ro.
“La alte ore doar dacă vorbim de ipoteza regulii generale maximum 10 persoane în aceeaşi încăpere toate cele 10 persoane vaccinate. Această regulă se poate aplica şi la elevi.
Dacă sunt clase formaţiuni de studiu de până la 10 persoane incluzând profesorul şi toţi sunt vaccinaţi vom vedea ce decizie se adoptă în această situație”, a declarat, joi, Sorin Cîmpeanu.
“Obiectivul numărul unu e păstrarea şcolilor deschise cu prezenţă fizică pentru toți elevii”
Pentru ceilalţi elevi, masca de protecţie este obligatorie din momentul în care intră în şcoală. Va exista şi un triaj medical, iar copiii care prezintă simptome specifice de COVID-19 vor putea fi testaţi rapid.
În cazul în care va exista un elev bolnav de COVID-19 într-o clasă, colegii săi care nu sunt vaccinaţi vor trece în sistem online, iar cei vaccinaţi ar putea avea posibilitatea să rămână la ore în format clasic.
“Obiectivul numărul unu e păstrarea şcolilor deschise cu prezenţă fizică pentru toți elevii. Va trebui să facem o diferenţă pentru elevii până în clasa a 6-a şi cei de peste 7 ani, pentru că în clasa a 7-a ei au dreptul la vaccinare.
Printre subiecte va fi şi stabilirea pragului până la care şcolile pot rămâne deschise cu prezenţă fizică pentru toţi elevii. Propunerea ar fi, cum bine ştiţi până la rata de 1 la mie în localitate şcolile rămâneau deschise, vom propune creşterea acestei rate”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea