Lector univ. dr. Dan Podaru, consilier local al Primăriei Sector 1 din partea PNL, a lansat un atac fără precedent la adresa primarului Clotilde Armand. Reacția a venit în contexul în care Romprest a anunțat că, începând de duminică, va presta programe de salubrizare stradală cu frecvențe diminuate.
Romprest a luat această decizie în urma încălcării de către Primăria Sector 1 a clauzelor agreate între părți privind achitarea la termenele asumate a facturilor emise pentru prestațiile operatorului.
„Operatorul delegat Romprest a respectat întocmai prevederile din protocolul semnat între părți, în interesul asigurării continuității serviciului. Singura obligație în sarcina autorității contractante în Protocolul invocat a fost aceea a asigurării finanțării continue a serviciului de către Sectorul 1, conform obligațiilor sale legale, prin achitarea la termenul asumat a facturilor emise pentru serviciile prestate în conformitate cu programele anexă la protocol. Or, Autoritatea contractantă a încălcat această singură obligație asumată, la data prezentei înregistrându-se restanțe la plata facturilor curente aferente lunilor iulie și august 2022, în cuantum de peste 10,5 milioane lei, facturi care au termenul de scadență depășit cu peste 30 de zile, depășind cu mult cele cinci zile asumate de către Sectorul 1 prin Protocolul nr.2.
Motivul suspendării este neîndeplinirea de către Autoritatea contractantă a obligațiilor asumate
Pe perioada în care aceste circumstanțe, independente de voința operatorului, vor continua să existe și vor produce efecte, Romprest nu poate fi făcut responsabil pentru orice nerespectare a vreunei obligații care îi revine în executarea contractului, culpa fiind integral în sarcina Autorității contractante, care nu înțelege să respecte obligațiile legale care îi revin privind organizarea și finanțarea serviciului, punând operatorul în imposibilitatea de a își desfășura activitatea într-o manieră predictibilă și într-un cadru contractual coerent”, se arată în notificarea Romprest către Primăria Sector 1.
Profesorul Dan Podaru, consilier local al Primăriei Sector 1 din partea PNL, a precizat că este momentul ca primarul Clotilde Armand să demisioneze.
„Aflu, în premieră, această informație. Sincer, am sperat că drama existentă la nivelul Sectorului 1, referitoare la curățenia stradală și salubritate, să se încheie. Din informațiile pe care mi le-ați dat, reiese faptul că, neplătind anumite prestații, primarul dă dovadă de rea credință. Administrația Clotilde Armand demonstrează, într-o manieră clară, o lipsă de profesionalism și, mai mult decât atât, intenții ascunse. De doi ani, primarul Clotilde Armand creează dramă după dramă la nivelul cetățenilor din Sectorul 1. Acest lucru nu mai poate continua. Este momentul ca primarul Clotilde Armand să demisioneze”, a spus Dan Podaru pentru Dcnews.
Revin munții de gunoaie în Sectorul 1
„Prin rezilierea acestui protocol, vom reveni la situația dramatică din vara anului trecut, când munții de gunoaie erau prezenți pe străzi, iar șobolanii deja erau cât pisicile. Este o situație dramatică, iar primarul Clotilde Armand dă dovadă de inconștiență făcând aceste lucruri”, a mai spus Dan Podaru.
„O soluție este, așa cum consilierii PNL au spus permanent, atacarea, în instanță, a oricărui protocol, a oricărui contract. Însă, până la pronunțarea instanțelor, într-o manieră definitivă, contractele trebuie respectate. Contractul de salubritate trebuia respectat, iar Clotilde Armand trebuia să ofere curățenie cetățenilor din Sectorul 1, cetățeni care, din punctul nostru de vedere, al consilierilor PNL, sunt pe primul loc. Trebuia să le respecte sănătatea, viața și traiul decent. Acesta este sensul pentru care noi am fost aleși, iar Clotilde Armand a fost aleasă ca primar. Altfel, ce să spun… este o dovadă de incompetență și prost management la nivelul Sectorului 1 din partea acestui edil”, a conchis consilierul local PNL.