Revin restricțiile în București? CMBSU ar urma să fie convocat sâmbătă pentru a lua noi măsuri
Subprefectul Municipiului Bucureşti Florela-Antonela Ghiţă a declarat vineri, 17 septembrie, că DSP va trimite analiza cel târziu la ora 10:00
„Cel mai târziu la ora 10:00 mă gândesc că DSP va trimite analiza – având 24 de ore de azi. Vom pregăti materialele, am avut discuţii cu organizatorul Festivalului „George Enescu”, sunt în contact cu mai multe instituţii. Cred că la prânz ar trebui să fim în măsură să solicităm membrilor CMBSU parcurgerea tuturor propunerilor primite şi adoptarea hotărârii”, a spus subprefectul Municipiului Bucureşti Florela-Antonela Ghiţă într-o declaraţie de presă.
Ce prevede legislația?
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei, legislaţia prevede că în maximum 48 de ore de la atingerea pragului COVID-19 de 2 la mia de locuitori, CMBSU pune în aplicare măsurile din hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie, pe baza analizei prezentate de DSP. În acest context, CMBSU urmează a fi convocat în şedinţă extraordinară, care se va desfăşura online.
Prelungirea stării de alertă
Printre prevederile din HG nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie se numără următoarele.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitor.
La nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care autrecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.