Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că în România există în continuare transmitere comunitară a virusului SARS-CoV-2, el considerând că marţi numărul de cazuri noi de COVID-19 va fi de aproximativ 5.000.
„Dacă vor exista evoluţii care să pună probleme mai mari în ceea ce priveşte gradul de spitalizare sau de ocupare a secţiilor de terapie intensivă, atunci ne vom gândi şi la măsuri suplimentare din punct de vedere medical”, adaugă Rafila.
Rafila: Ne vom gândi și la măsuri suplimentare
Oficialul de la Sănătate a precizat că autoritățile nu doresc să scape situația de sub control așa că ar putea fi luate măsuri suplimentare.
„Probabil că mâine o să fie în jur de 5.000 de cazuri, dar este în continuare în atenţia noastră, pentru că 5.000 de cazuri pe zi, sau 3.000 de cazuri pe zi înseamnă transmitere comunitară. Evoluţia nu putem să o ştim. Noi am ajuns la o rată de reproducere mai mare de unu şi, din cauza asta, toate elementele legate de diagnostic, evaluarea pacienţilor atât la medicii de familie, cât şi în ambulatoriile pe care le-am pus la punct şi, bineînţeles, în spitale rămâne deschisă.
Mai mult, testarea în centrele deschise în Bucureşti rămâne accesibilă. Ne dorim să nu pierdem în niciun fel controlul şi, dacă vor exista evoluţii care să pună probleme mai mari în ceea ce priveşte gradul de spitalizare sau de ocupare a secţiilor de terapie intensivă, atunci ne vom gândi şi la măsuri suplimentare din punct de vedere medical”, a afirmat ministrul Sănătăţii, luni, la Ploieşti.
Întrebat dacă, în opinia sa, restricţiile al căror rol era prevenirea răspândirii virusului au fost ridicate prea devreme, Alexandru Rafila a răspuns: „Nu vreau să fac astfel de comentarii, din moment ce Guvernul României a hotărât să nu mai prelungească starea de alertă este o hotărâre a Guvernului României pe care eu nu pot să o contrazic”.
În ce condiții revin restricțiile în România?
Amintim că, ministrul a declarat săptămâna trecută despre posibilitatea revenirii unor restricții anti-COVID în momentul în care jumătate din paturile de la ATI sunt ocupate.
„E foarte clar. Posibilitatea discutării unor restricții în momentul în care jumătate din capacitate devine ocupată prin creștere, pentru că exista și cealaltă variantă ajungeam la jumătate prin scădere, contează foarte mulți trendul din acel moment.
La ATI sunt alocate aproape 1.900 de paturi, au fost alocate pentru pacienții infectați COVID și vă spuneam că propunerea asta o știți bine, că propunerea inițială a fost de ridicarea restricțiilor atunci când se scădea sub 50%, au fost ridicate până la urmă când s-a ajuns la o astfel de cifră. Acum avem mult mai puțin, în jur de 25% dintre paturi sunt ocupate. Este o discuție pe care cu siguranță o vom avea, dacă ajungem la jumătate din gradul de ocupare a secțiilor de Terapie Intensivă”, a declarat Alexandru Rafila.