Revin restricțiile în România
Revin restricțiile în România?! Ministerul Sănătății a raportat peste 13.000 de noi cazuri de coronavirus în România. Alexandru Rafila, însă, spune că nu se pune problema unor restricții.
Ministrul spune că numărul de cazuri înregistrat în ultima săptămână este cu 12% mai mic decât cel de acum două săptămâni.
Astfel, ministrul Rafila spune că numărul infectărilor a intrat pe un trend descendent.
”Cred că acum am ajuns în faza în care numărul de cazuri a început să scadă. (…) Numărul de cazuri înregistrate săptămâna trecută față de situația de acum două săptămâni este mai mic cu 12%.
În săptămâna 18-24 septembrie am avut 14.800 de cazuri, în această săptămână care tocmai s-a încheiat am avut 13.100. (…) E clar că am intrat pe trendul descrescător”, a declarat Alexandru Rafila.
Multe cazuri de COVID-19 în România
Totuși, ministrul Sănătății spune că totuși se înregistrează destul de multe cazuri în România, în comparație cu acum câteva luni.
Chiar și așa, Alexandru Rafila spune că nu există probleme în ceea ce privește asigurarea asistenței medicale.
El a reiterat că nu vor fi introduse restricții precum cele din perioada pandemiei. De altfel, ministrul Rafila spune că introducerea de restricții este o speculație.
”Este o speculație. Nu am discutat niciodată despre restricții. Indicația de utilizare a măștii a fost pentru persoanele care au viroze respiratorii, nu neapărat Covid – când se deplasează în comunitate e un semn de bun simț să protejezi pe ceilalți, să nu le dai viroza pe care o ai tu. Era pur și simplu o recomandare.
Toate aceste speculații legate de restricții mi se par nu numai exagerate, dar și periculoase, pentru că nu fac altceva decât să creeze tensiune în societate. Lumea nu trebuie să fie panicată legat de restricții”, încheie Rafila.
Peste 13.000 de cazuri de COVID-19 în ultima săptămână
În perioada 25 septembrie – 1 octombrie, România a înregistrat un total de 13.165 de cazuri noi de Covid-19, conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății. Această cifră reflectă o ușoară scădere față de săptămâna anterioară, când s-au înregistrat 14.861 de cazuri noi în țară.
Din numărul total de cazuri noi, 4.625 au fost ale unor pacienți reinfectați, aceștia fiind testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Până în prezent, în România s-au înregistrat 3.468.372 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența cazurilor la 14 zile este de 1.26, indicând o stabilizare a ratei de răspândire a virusului în comunitate.