Revin temperaturile de foc în România! Unde va fi cel mai cald. Alertă meteo ANM

prognoza meteo vremea canicula ANM

SURSA FOTO: Dreamstime

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat vineri că, în ultima perioadă, au existat fluctuații semnificative ale temperaturilor în România. În următoarea perioadă, vremea are tendința de încălzire și ne așteaptă un nou val de căldură, a mai spus aceasta.

În timp ce luna iulie are șanse să fie una dintre cele mai calde luni din istorie la nivel mondial, în România s-au înregistrat și perioade mai reci, ca de exemplu noaptea trecută, când s-a semnalat temperatura de -1 grad Celsius în Cluj.

Luna iulie, cea mai caldă din istorie

Cu toate acestea, tendința generală este de creștere a temperaturilor, și se estimează că va continua un nou val de căldură.

„Într-adevăr, la nivel mondial, așa cum arată și Organizația Meteorologică Mondială în comunicatul emis în 27 iulie, este posibil ca luna iulie să fie cea mai caldă din istorie, astfel încât să observăm efectele din punct de vedere economic sau social, prin ceea ce s-a întâmplat mai ales în zona continentului european și chiar și la noi, prin creșterea frecvenței fenomenelor meteorologice extreme.

Iată acest val de căldură persistent, de trei săptămâni, a fost întrerupt ieri de cea mai rece zi din această vară de până în prezent.

Am avut cea mai rece dimineață la 16 stații meteorologice, unde am înregistrat recorduri ale temperaturilor minime ca fiind cele mai scăzute valori din întreg șirul de observații până la această dată.

La ora 6:00 dimineață, doar 4 grade la Miercurea Ciuc, cel mai cald, 18 grade la Gura Portiței, în Capitală, la București, Băneasa, 10 grade Celsius”, a spus directorul ANM.

Ne așteaptă din nou temperaturi ridicate

În următoarele zile, prognoza meteo arată că temperaturile vor atinge și depăși pragul critic de 36 de grade, cu un disconfort termic crescut.

„Cu siguranță vor continua aceste fluctuații, pentru că dacă astăzi vorbim de o vreme în încălzire cu 31 de grade în Lunca Dunării, mâine contăm pe valori de până la 34 de grade în Oltenia, Muntenia, în Banat.

Duminică deja 36 de grade, mai ales în partea de sud, acolo unde disconfortul termic va fi în creștere, indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, inclusiv în Capitală.

Duminică, în București, o vreme caniculară, o maximă termică de 35-36 de grade, disconfort termic în creștere, dar în același timp trebuie să menționăm și aversele torențiale pe arii relativ extinse în special în partea de vest, sud-vest, centru-nord a țării, vorbim de averse și cantități care pot cumula 20-25l/m pătrat, izolat 35-40l/m pătrat”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, vineri, la Antena 3 CNN.