CFR Călători începe programul estival de transport Trenurile Soarelui 2020, din data de 12 iunie care continuă până la data de 6 septembrie 2020.

Pentru a permite asigurarea legăturii între principalele orașe ale țării și litoralul românesc, pe perioada sezonului estival, CFR Călători a adoptat un program variat care constă fie în prelungirea circulației unor trenuri care aveau ca destinație finală București Nord spre Mangalia, fie prin introducerea de trenuri ce au ca destinație exclusivă litoralul Mării Negre, anunţă compania prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial.

Trenuri

Astfel, prima parte a programului debutează din data de 12 iunie 2020, prin prelungirea circulației următoarelor trenuri la /de la Mangalia, până la data de 25/26 iunie 2020, după cum urmează:

  • Trenurile IR 1642/IR 1641 Baia Mare –  București Nord și retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1942/ IR 1941, cu grupă de vagoane de la / până la Cluj Napoca IR 1638/IR 1639  și pentru Bistrița Nord IR 1648.
  • Trenurile IR 1862/IR 1861 Iași – București Nord și retur vor circula până la/de la Mangalia ca trenuri IR 1964/ IR 1963, cu grupă de vagoane de la/până la Suceava IR 1756/ IR 1757.
  • Trenurile IR 1695/IR 1696 Timișoara Nord – București Nord și retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1996/IR 1995, cu grupă de vagoane de la/până la Reșița R 9172/ R 9161.
  • Trenurile IR 1742/ IR 1741 Satu Mare – București Nord și retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1946/ IR 1945.

Revine în circulație și în acest sezon, din 12 iunie, ”Trenul Tineretului” IR 1924 / IR 1923 pe ruta Sibiu – București Nord – Mangalia și retur.

Începând cu data de 26/27 iunie 2020, se introduc în circulație trenuri special dedicate asigurării legăturii cu litoralul dinspre Timișoara Nord, Arad, Deva, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Brașov, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Galați, iar trenurile menționate mai sus vor reveni la mersul inițial.

  • Legătura directă Arad – Mangalia și retur va fi realizată de trenurile IR 1922/IR 1921 pe întreaga durată a programului estival, iar legătura directă între capitală – Mangalia și stațiunile de pe litoral va fi realizată cu trenurile IR 1983/ IR 1984 în perioada 27 iunie – 6 septembrie.
  • De asemenea, va crește frecvența trenurilor între Constanța și Mangalia pentru a fi deservite toate stațiunile de pe litoral.

Trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

Pentru accesul turiștilor în Delta Dunării, din 13 iunie 2020, trenurile IR 1589/ IR 1588 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului,  legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

Tarife

Tariful pentru o călătorie București – Constanța este de 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 15% din tariful de transport.

Studenții și elevii beneficiează de gratuitate la călătoria la vagon clasa a 2-a.

Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte.  Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

Canale cumpărare bilete

Recomandăm cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar. Este indicată efectuarea plății la ghișeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru și respectarea distanței între călători la ghișeele caselor de bilete/ birouri de informații.

Biletele pot fi achiziționate cu o anticipație de 20 zile, de pe următoarele canale:

  • Online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local, în stațiile de cale ferată.

Vă reamintim că la bordul trenurilor CFR Călători, masca de protecție este obligatorie!