Revin voucherele de 100 de lei pentru vaccinați! De unde pot lua oamenii bonurile de masă

Sursă: Dreamstime

Președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoițanu, a informat că voucherele de 100 de lei pentru vaccinați vor fi acordate și-n 2022, chiar dacă ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se gândea în decembrie 2021 să renunțe la ele.

În 2022 vor fi acordate vouchere de 100 de lei tuturor persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schema inițială (două doze Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca sau doza unică Johnson&Johnson).

Însă acum, tichetele de masă nu vor mai fi emise pe hârtie, ci doar pe card, începând din februarie. Adică fiecare vaccinat cu schemă inițială ar urma să primească un card de 100 de lei ce poate fi folosit ca tichet de masă, fie după vaccinare, fie după o perioadă de timp de la primirea cardului.

Cine s-a vaccinat cu doza booster NU primește vouchere de masă

Voucherele de 100 de lei se acordă DOAR persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schema inițială (două doze Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca sau doza unică Johnson&Johnson), NU și oamenilor vaccinați cu doza booster (doza trei).

De asemenea, tichetele de masă NU pot fi acordate persoanelor care s-au imunizat înainte de 3 septembrie 2021, când a fost publicată Ordonanța de Urgență ce a introdus acordarea voucherelor pentru vaccinați.

Voucherele de 100 de lei vor fi acordate și în 2022! S-a aflat tot de la furnizorul de tichete de masă

Președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoițanu, a fost cea care a transmis că voucherele de 100 de lei vor fi acordate și în 2022. Aceasta a explicat că a primit această informație de la furnizorul de tichete de masă, nu de la Ministerul Sănătății.

„Mă informează furnizorul de tichete de masă că s-a schimbat legea tichetelor, bonurilor, voucherelor de masă, cadou şi etc. şi de la 1 februarie 2022 se emit doar pe card, nu pe hârtie. Primul gând este că nu mă interesează, pentru că la cabinetul meu le-am emis pe card de la început. Deşi au fost nişte discuții în decembrie, totuşi nu s-a schimbat de la 1 ianuarie 2022 legea bonurilor de masă de 100 de lei pentru persoanele care se vaccinează cu schemă completă (o doză Johnson, două doze Pfizer/Moderna).

Şi este bine că nu s-a schimbat, pentru că înseamnă că cei 60% dintre românii nevaccinați şi care se tot gândesc dacă să se vaccineze pot să fie încurajaţi şi cu aceste bonuri. Pentru foarte mulți dintre ei 100 lei chiar contează. Eu le-aş da chiar 500 lei, cu toate discuțiile ştiințifice dintre experţii în sănătate publică despre cât de greşit este să stimulezi cu bani sau beneficii ceva ce ar trebui să fie un act de convingere şi responsabilitate civică. Avem deja suficientă experiență să ştim ce merge şi ce nu merge în campaniile de vaccinare. Iar lipsa deciziei deja devine criminală.”, a declarat aceasta.

Ce se întâmplă cu persoanele care s-au vaccinat în ultimele luni?

În prezent, dr. Raluca Zoițanu se întreabă dacă autoritățile române conștientizează că vor trebui emise vouchere electronice inclusiv pentru persoanele vaccinate anterior, care nu și-au primit tichetele de masă.

„De la 1 februarie 2022, din câte înțeleg eu din legea generală a bonurilor de masă, cadou, de vacanță etc., nu se mai pot tipări acele carnete de bonuri pe hârtie ci trebuie musai emis card de plastic, electronic, pentru fiecare pacient vaccinat care are încă dreptul la acei 100 lei. Deci şi pentru cei vaccinați din septembrie încoace, care nu au ridicat încă bonurile şi o mai pot face până prin primăvară (6 luni după momentul vaccinării cu schemă completă). Dar şi pentru cei care se vaccinează în prezent. S-a mai gândit cineva la asta?”, a spus aceasta pentru hotnews.ro.

Inițial, noua lege prevedea ca voucherele de 100 de lei să fie acordate în maxim 60 de zile de la ziua vaccinării, fiind ridicate ori de la centrul de vaccinare, ori de la cabinetul medicului de familie. Însă, după adoptarea Ordonanței de Urgență, nu au fost alocați suficienți bani pentru aceste tichete de masă, astfel că unii românii vaccinați în septembrie 2021 nu și-au primit nici azi voucherele de 100 de lei.

Reamintim că fostul ministrul al Sănătății, Ioana Mihăilă, a fost cea care a impus tichetele de masă pentru vaccinați pentru a încerca să stimuleze campania de vaccineze împotriva COVID-19.