Revine certificatul verde în România?! Alexandru Rafila a venit cu anunțul. Totul este oficial

Ministrul Sănătății a vorbit despre situația epidemiologică în România, subliniind că deși avem un număr destul de ridicat de cazuri de coronavirus, asta nu înseamnă că va fi din nou introdus certificatul verde pe teritoriul țării noastre.

„Nu este exclus ca în cursul acestui an să existe țări din Uniunea Europeană, nu neapărat România, care să solicite acest document la intrarea într-una dintre țările care sunt mai afectate din Uniunea Europeană”, a declarat Alexandru Rafila.

De asemenea, oficialul român a mai spus că infecția gripală nu este una banală și că poate fi foarte serioasă la anumite persoane, ducând la forme foarte grave.

„Să știți că infecția gripală nu este o infecție banală. Ea este serioasă la anumite categorii de persoane și poate produce forme grave și chiar decese. Este posibil ca în viitor să asistăm la o situație similară și în ceea ce privește infecția cu noul Coronavirus. Vedeți, acum avem un vaccin care nu mai oprește transmiterea bolii, dar așteptăm în toamnă un vaccin adaptat tulpinilor circulante.

Aș vrea ca oamenii din România să aibă șansa, la fel ca și alți cetățeni din Uniunea Europeană, să primească vaccinul adaptat în luna octombrie-noiembrie și să-l poată face, bineînțeles, cei care doresc acest lucru”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Revin restricțiile în România?

Ministrul Sănătății a vorbit recent despre revenirea restricțiilor anti-COVID pe teritoriul României. Astfel, Alexandru Rafila a subliniat că trebuie analizată situația înainte de a putea fi luată orice decizie.

Declarația ministrului a venit după ce marți, 2 august, au fost înregistrate 1.696 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

„Avem o speranță, bazată și pe cifre că a încetinit creșterea. Sperăm să ducă la o stabilizare a situației”, a declarat Alexandru Rafila la Antena 3.

De asemenea, acesta a fost întrebat dacă sunt analizate posibile restricții sau dacă planifică introducerea măștii obligatorii pentru anumite zone.

„Eu nu sunt un om ipocrit. Întotdeauna am fost sincer și am fost direct în opinii și vreau să fiu și realist, să înțeleg dacă introduci o restricție, când o introduci, de ce o introduci şi mai ales dacă este aplicabilă. Dacă produci efectul dorit și dacă consecințele introducerii unor restricții nu sunt dramatice pentru populația dintr-o țară sau pentru o grupă de populație, gândiți-vă la închiderea prelungită a școlilor”, a completat ministrul.