UPDATE 20:50

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări nowcasting de averse şi intensificări ale vântului valabile în ora următoare în localităţi din judeţele Constanţa, Gorj, Dolj şi Mehedinţi.

În Constanţa (Cobadin, Ostrov, Băneasa, Lipniţa, Peştera, Independenţa, Oltina, Aliman, Ciocârlia, Deleni, Adamclisi, Dobromir, Ion Corvin, Dumbrăveni), Gorj (Motru, Rovinari, Târgu Cărbuneşti, Turceni, Bâlteni, Mătăsari, Plopşoru, Ţânţăreni, Ţicleni, Turburea, Aninoasa, Cruşet, Fărcăşeşti, Negomir, Slivileşti, Vladimir, Dăneşti, Bustuchin, Borăscu, Urdari, Văgiuleşti, Bolboşi, Stoina, Logreşti, Stejari, Dănciuleşti, Brăneşti, Săuleşti, Drăgoteşti, Cătunele, Licurici, Căpreni, Ioneşti, Berleşti, Jupâneşti, Câlnic, Glogova, Hurezani, Bărbăteşti, Samarineşti, Ciuperceni), Dolj (Filiaşi, Argetoaia, Brădeşti, Melineşti, Braloştiţa, Goieşti, Cernăteşti, Scăeşti, Greceşti, Fărcaş, Tălpaş, Secu, Gogoşu, Botoşeşti-Paia), Mehedinţi (Drobeta-Turnu Severin, Strehaia, Şimian, Vânju Mare, Corcova, Jiana, Bala, Brezniţa-Ocol, Bălăciţa, Tâmna, Devesel, Izvoru Bârzii, Butoieşti, Şişeşti, Malovăţ, Bâcleş, Prunişor, Broşteni, Hinova, Burila Mare, Floreşti, Căzăneşti, Vlădaia, Pădina, Livezile, Dumbrava, Grozeşti, Voloiac, Vânjuleţ, Husnicioara, Brezniţa-Motru, Poroina Mare, Greci, Ilovăţ, Stângăceaua, Rogova, Şovarna, Corlăţel) se vor semnala local descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

Revine iarna în România. Alertă meteo ANM de ninsori, lapoviță și grindină. Vremea se schimbă radical

Meteorologii au actualizat ultima informare meteo și anunță ninsori, lapoviță și grindină în mare parte a țării. Aceste fenomene sunt așteptate începând de sâmbătă dimineață până luni noapte. Vremea devine deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est, anunță ANM.

În intervalul sâmbătă ora 10.00 – luni ora 3.00, în jumătatea nordică a țării și la munte vor fi precipitații, pe arii restrânse moderate cantitativ. În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă (2 aprilie), iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie) se vor transforma local în lapoviță și ninsoare.

La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici. În restul teritoriului, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 aprilie) instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină.

Vântul va avea intensificări sâmbătă (2 aprilie) în sud, iar duminică (3 aprilie) în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în zona montană înaltă. Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est.

ANM a emis și două alerte Cod galben

Prima, în vigoare sâmbătă între orele 10.00 – 21.00, anunță că vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.

Cel de-al doilea, de duminică ora 3.00 până luni la aceeași oră, informază că în Carpații Orientali și Occidentali, precum și în zonele joase de relief din județele Maramureș, BistrițaNăsăud, Mureș, Harghita, Suceava și Neamț, temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă.

Al doilea Cod galben vizează județele Mureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Neamț, Bacău, Harghita, Mureș, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași și Constanța.

Revine iarna în România. Alertă meteo ANM de ninsori, lapoviță și grindină. Vremea se schimbă radical

Prognoză specială pentru București, până luni

Bucureștenii vor avea parte, începând de sâmbătă până luni noapte, de răcirea vremii. Vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Noaptea, temperatura scade spre 3 grade.

Prognoza specială pentru Bucureşti emisă sâmbătă de Administația Națională de Meteorologie arată că, de sâmbătă dimineață până duminică dimineață, vremea va fi ușor instabilă, iar valorile termice, deși în scădere ușoară față de ziua anterioară, vor continua să se situeze peste cele normale perioadei. Temporar înnorările se vor accentua îndeosebi spre seară și la începutul nopții când vor fi averse și descărcări electrice.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 45…55 km/h. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 6…7 grade.

În intervalui duminică ora 9.00 – luni ora 3.00, răcirea vremii va continua, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat cu intensificări pe parcursul zilei cu viteze la rafală de peste 55…65 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar noaptea temperatura aerului va scădea spre 3 grade.

Revine iarna în România. Alertă meteo ANM de ninsori, lapoviță și grindină. Vremea se schimbă radical