Premierii Slovaciei și Cehiei au anunțat separat că fiecare dintre țări va declara stare de urgență în această săptămână pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Anunțurile au fost făcute în contextul unor creșteri puternice ale cazurilor de infectare.
„Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe”, a declarat şeful guvernului slovac, Igor Matovic, la finalul unei reuniuni a celulei de criză din țara sa, conform agerpres.ro
Ce activități vor fi interzise
Măsura ar urma să fie adoptată de guvern miercuri şi ar fi a doua de acest gen de la începutul pandemiei. De asemenea, premierul ceh, Andrej Babis, a anunţat o reuniune extraordinară a guvernului său miercuri, de asemenea, pentru a aproba starea de urgenţă.
Potrivit restricţiilor luate în considerare de guvernul slovac, toate evenimentele sportive, culturale şi serviciile religioase vor fi interzise cu începere de la 1 octombrie.
Căsătoriile şi înmormântările vor fi autorizate numai dacă toţi participanţii fac dovada testului negativ la coronavirus.
Restaurantele, barurile şi cafenelele vor închide la orele 22.00, iar persoanele care nu locuiesc împreună şi doresc să se apropie la mai puţin de 2 metri, în exterior, vor fi obligate să poarte mască. Trebuie menționat că portul măştii este deja obligatoriu în Slovacia în locurile publice, în interior.
Această ţară cu 5,4 milioane de locuitori a înregistrat 9.343 de infecţii cu coronavirusul de la începutul pandemiei, iar 44 de pacienţi au decedat. Vineri, numărul contaminărilor zilnice a atins cifra record de 552.
Republica Cehă, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat în total 65.313 cazuri confirmate de contaminare, dintre care 615 morţi.
Coronavirusul face ravagii pe întreg globul
Dezastru la nivel mondial. Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii pe întreg globul de peste șapte luni de zile, iar numărul victimelor crește alarmant de la o zi la alta odată cu relaxarea măsurilor.
Astfel, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, duminică, la orele 22.30 GMT, pandemia de COVID-19 a făcut peste un milion de morţi în lume de când biroul OMS din China a semnalat apariţia bolii la sfârşitul lui decembrie.
În total, 1.000.009 decese au fost înregistrate oficial în lume, pentru 33.018.877 de cazuri. Dintre acestea, 22.640.048 de persoane sunt considerate vindecate în prezent.
Regiunile cele mai afectate ca număr de decese sunt America Latină şi Caraibe (341.032 de decese pentru 9.190.683 de cazuri), Europa (229.945 de decese; 5.273.943 de cazuri) şi Statele Unite şi Canada (214.031 de decese; 7.258.663 de cazuri).