Economia americană a înregistrat o creştere record în trimestrul al treilea al acestui an, care vine însă după cel mai grav declin înregistrat de SUA de la debutul publicării datelor statistice în 1947. Joe Biden anunță noi măsuri de susținere pentru la anul.
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a anunţat marţi că va cere anul viitor Congresului să voteze un nou plan de susţinere a economiei americane, puternic afectată de pandemia de COVID -19.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute în oraşul său Wilmington (nord-est), Biden a estimat că planul de 900 de miliarde de dolari votat luni de parlamentari este ”un prim pas”.
Creştere record pentru economia americană
”Congresul şi-a făcut treaba săptămâna aceasta. Şi pot şi trebuie să le cer să o facă din nou anul viitor”, a spus el.
În context, trebuie precizat că economia americană a înregistrat o creştere record în trimestrul al treilea al acestui an, stimulată de ajutoarele în valoare de peste 3.000 de miliarde de dolari, conform datelor publicate de Guvernul de la Washington.
Produsul Intern Brut al SUA a înregistrat o relansare de 33,4% în ritm anual în trimestrul al treilea, potrivit celei de-a trei estimări publicate marţi de Departamentul Comerţului, care a revizuit în sus cifra de 33,1% anunţată luna trecută.
Noile date revizuite prezentate de Departamentul Comerţului sunt peste prognozele analiştilor intervievaţi de Reuters, care mizau pe o creştere de 33,1%.
Contracţie de 31,4% în trimestrul aprilie-iunie
Creşterea record din trimestrul al treilea vine, însă, după o contracţie de 31,4% în trimestrul aprilie-iunie, cel mai grav declin înregistrat de SUA de la debutul publicării datelor statistice în 1947. În prezent, economia americană este cu 3,5% peste nivelul la care era la finele lui 2019.
SUA se confruntă în prezent cu o explozie a noilor cazuri de infecţie cu coronavirus, în condiţiile în care peste 17,78 milioane de persoane sunt infectate şi au fost consemnate peste 317.800 de decese.
Autorităţile federale şi locale au reintrodus restricţii pentru companii, ceea ce va provoca o diminuare a cheltuielilor de consum şi un nou val de concedieri.
Congresul SUA a aprobat luni un nou pachet de salvare în valoare de aproape 900 miliarde de dolari, care va permite acordarea unor plăţi directe către majoritatea americanilor şi ajutoare de şomaj majorate pentru cei fără un loc de muncă.
De asemenea, va fi extins un program de credite pentru micile companii şi vor fi direcţionate fonduri către şcoli, companii aeriene şi vaccinuri.