Revista Caţavencii a fost preluată de Dinescu şi de Buşcu. AFLĂ ce plănuiesc noii proprietari!

Revista Caţavencii nu se mai află în grupul Adevărul, al lui Dinu Patriciu, iar noii proprietari sunt Mircea Dinescu şi Doru Buşcu.

Poetul Mircea Dinescu a confirmat mutarea şi a declarat pentru paginademedia.ro că, alături de Doru Buşcu, intenţionează să înfiinţeze un cotidian şi o televiziune.

Potrivit paginademedia.ro, Cațavencii este acum editată de Patetic Media SRL. Firma este deținută în egală măsură de către Mircea Dinescu și Doru Bușcu.

Revista Cațavencii a intrat în grupul lui Dinu Patriciu anul trecut, după ce marca Academia Cațavencu a fost cumpărată de Dan Grigore Adamescu. La scurt timp, Mircea Dinescu a devenit președintele publicației.