REVISTA PRESEI: Gabriel Oprea un nou dosar la DNA; Dosarele lui Dragnea se înmulțesc ca puricii; Chirurgul Burnei spune că a fost “lucrat” ilegal!

Evenimentul Zilei: Octav Bjoza, președintele AFDP: „Am întâlnit un singur om în viața mea pe care nu am putut să-l înfrunt. Se numea Coposu”

Torționarul Ion Ficior era numit „bestia umană” pentru că bătea prizonierii cu bastonul de lemn, povestește președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, în partea a doua a interviului acordat Evenimentului zilei. Octav Bjoza își amintește că fostul comandant al lagărului de muncă silnică de la Periprava obișnuia să sară cu calul peste trupurile deținuților care încălcau interdicțiile fi xate sau să îi „altoiască” la tălpi cu ciocanul de bătut în gratii.

– Ileana Ilie Ungureanu: Ați făcut 4 ani de temniță grea în 14 locuri. Ați aflat de ce erați așa plimbat?

– Octav Bjoza: Nu. Știu doar că eu, împreună cu alți 14 inculpați, ne-am constituit și am activat în „organizația subversivă Garda Tineretului Român din Brașov, care avea drept scop răsturnarea pe calea violenței a regimului democrat popular din țara noastră” – și am încheiat citatul. Asta era acuzația. Nu mă așteptam să ies așa repede. Să știți că mai bine să fii condamnat 5 ani și să îi faci pe toți, decât să fii condamnat 15 și să faci doar unul.

Mai mult: https://evz.ro/octav-bjoza-corneliu-coposu.html

România Liberă: Procurorii au început urmărirea penală in rem într-un dosar care-l vizează pe fostul ministru al Apărării. DNA anchetează un posibil trafic de influență al lui Oprea

 

mai multe, pe danandronic.ro