„Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a început marţi o vizită controversată la Moscova în condiţiile în care ţara sa grav afectată de datorii se află mâine în faţa unui termen-limită privind rambursarea unei tranşe de împrumut de 450 de milioane de dolari către Fondul Monetar Internațional. Grecia suferă cea mai gravă criză a creditelor din timpurile moderne, iar liderul de la Atena a zburat în Rusia pe fondul speculațiilor că președintele Vladimir Putin ar putea face o ofertă de ajutor financiar căreia lui Tsipras îi va fi greu să reziste. După ce Tsipras a părăsit Atena cu destinaţia Moscova, oficialii au declarat că discuțiile de la Kremlin ar trebui să fie văzute prin prisma guvernui de stânga de la Atena, care face "ceea ce este cel mai bine pentru Grecia", mai scrie Guardian.
„Protest împotriva guvernului: revolta anarhiştilor din Atena”, citim în publicaţia germană Der Spiegel.
„Maşini incendiate, cocktail-uri Molotov şi pietre aruncate spre forţele de ordine: sute de anarhiști s-au confruntat în noaptea de marţi spre miercuri cu poliția Atena. Extremiștii de stânga îi cer premierului Alexis Tsipras să facă mai multe concesii. Demonstranți au început prin a mărșălui pe marți seara, pe străzile Atenei. Ei au cerut eliminarea închisorilor de maximă securitate în care sunt incarceraţi numeroşi militanţi anarhiști și abrogarea unor prevederi din condul penal adoptate de guvernul conservator anterior.”
„Dovada crimei unui poliţist american: fotografii care arată că suspectul împuşcat mortal fuge neînarmat”, mai scrie Der Spiegel.
„Un nou caz de violență cu consecinţe fatale din partea poliției provoacă agitație în SUA. Din nou, victima este o persoană de culoare, iar autorul alb. De opt ori a tras ofiţerul de poliţie în spatele suspectului care fugea neînarmat.
„Statele Unite: Un poliţist alb omoară un bărbat de culoare trăgându-i opt gloanţe în spate”, citim în Le Monde.
„Inițial, pare o arestare banală. Un om care circula sâmbătă 4 aprilie într-un vehicul cu un far spart este oprit de poliție în orașul North Charleston, Carolina de Sud. Dar omul iese din mașină şi încearcă să scăpe într-un mic parc din apropiere. Incidentul capătă o turnură tragică: prins din urmă de un ofițer de poliție, şoferul, un bărbat de culoare în vârstă de 50 ani, încearcă din nou să scape și începe să fugă. Polițistul trage de opt ori în spatele bărbatului. Omul se prăbușește. Inițial, ofițerul de poliție Michael Slager, de 33 de ani, a vorbit despre legitimă apărare pentru a-şi justifica fapta, susținând că bărbatul a încercat să-i ia arma și că viața lui a fost amenințată. Problema este că un om a filmat totul și imaginile contrazic versiunea polițistului, care nu a părut în pericol niciun moment. Poliţistul Michael Slager a fost acuzat de crimă după ce înregistrarea video a fost dată pumblicităţii.”
„Poliţist din Carolina de Sud pus sub acuzare după ce a omorât un bărbat de culoare”, titrează The New York Times.
„Un ofițer de poliție alb din North Charleston, Carolina de Sud, a fost acuzat de crimă, după ce o înregistrare video arată cum l-a împuşcat mortal în spate pe un bărbat de culoare neînarmat care fugea.”
„Liderii Iranului strâng rândurile în sprijinul acordului nuclear”, mai scrie New York Times.
„Pentru prima data, probabil, conservatorii care s-au opus la un acord nuclear cu Occidentul – mai ales tinerii dezamăgiți peste compromisurile făcute pentru a ajunge la un acord – par să fi devenit deconectaţi de la structura de putere din Iran.”
„Preţul petrolului scade pe măsură ce Arabia Saudită raportează o producţie record”, citim în portalul de ştiri Business Insider.
„Prețurile petrolului au scăzut miercuri, după ce Arabia Saudită a raportat o producție-record de 10,3 milioane de barili pe zi în luna martie, o cifră despre care ministrul petrolului a spus că este foarte puțin probabil să scadă. Declinul prețurilor vine după anunţul potrivit căruia SUA a ajuns la maximele din 2015 referitoare la locurile de muncă, precum și previziunile guvernamentale privind creşterea producţiei de petrol din SUA și a cererii mai mare de petrol la nivel mondial. Ministrul saudit al petrolului Ali Al-Naimi le-a spus reporterilor marți seara că producţia de 10,3 milioane de barili pe zi eclipsează vârful recent de 10,2 milioane de barili pe zi înregistrat în luna august 2013. Petrolul Brent cu livrare în luna Mai a scăzut cu 73 de cenți de la ultima închidere, ajungând la 58.37 dolari pe baril la 3.00 ora României, în timp ce petrolul Crude de referinţă în Statele Unite a mai scăzut cu peste un dolar ajungând la 52.96 dolari pe baril. Ambele cotaţii au pierdut aproximativ 50% din iunie anul trecut până în prezent.”