“George Soros: Ieşirea Marii Britanii din UE riscă să aducă “Vinerea Neagră”, titrează The Guardian, în pagina electronică.
“Cel mai cunoscut speculator de monede din lume avertizează că un vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE ar declanșa o scădere mai mare și mai dăunătoare pentru lira sterlină decât ziua în care guvernul conservator al Marii Britanii a fost nevoit să retragă moneda britanică din Mecanismul Ratei de Schimb ERM, în Miercurea Neagră, acum aproape un sfert de secol. George Soros a scris pentru The Guardian că un vot în favoarea Brexit va declanșa o "vinere neagră" pentru Marea Britanie, iar devalorizarea lirei sterline nu ar aduce niciunul dintre beneficiile de care economia britanică s-a bucurat după ce lira s-a retras din ERM, la 16 septembrie 1992 – aşa-numita Miercure Neagră. Soros a spus că, la fel ca în 1992, ar exista câștiguri financiare mari pentru speculatori, care au pariat pe ieşirea Marii Britanii din UE, dar că un astfel de rezultat i-ar lăsa "pe cei mai mulți alegători în mod considerabil mai săraci”. Susţinătorii menţinerii au primit sprijin şi din partea a 10 laureaţi ai premiului Nobel pentru economie, care – într-o scrisoare adresată cotidianului The Guardian – au avertizat că un Brexit ar fragiliza economia britanică pe durata unor ani numeroşi. În acelaşi jurnal, miliardarul american George Soros a prezis că în caz de Brexit ar putea exista o devalorizare de cel puţin 15% a lirei sterline. "Atunci, în mod ironic, lira va valora aproape un euro', a relevat Soros, care s-a îmbpgăţit speculând împotriva valutei britanice în cursul unei "miercuri negre" în 1992", mai scrie The Guardian.
„Hammond: Eventuala ieşire a Marii Britanii din UE va fi ireversibilă”, scrie Le Figaro.
„O eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi "ireversibilă", avertizează ministrul britanic de Externe, Philip Hammond. "Este o decizie ireversibilă. Dacă majoritatea alegătorilor decid ieşirea din Uniunea Europeană, nu va exista nicio revenire", a atras atenţia şeful diplomaţiei de la Londra. "Marea Britanie nu va putea deveni niciodată din nou membră a Uniunii Europene, întrucât acest lucru s-ar putea face doar în condiţii inacceptabile", a subliniat Hammond, explicând că Londra ar putea fi obligată, dacă ulterior ar formula solicitare de aderare la UE, să devină membră a zonei euro şi a Spaţiului de circulaţie fără frontiere Schengen. Marea Britanie organizează joi referendum pe tema apartenenţei la Uniunea Europeană.”
“Alegeri municipale la Roma: "Alegătorii au vrut să încerce ceva nou", scrie Le Monde.
„Virginia Raggi, candidata populistă a Mişcării 5 Stele M5S, a fost aleasă triumfal duminică primar al Romei – o premieră pentru o femeie -, un veritabil afront adus Partidului Democrat PD condus de şeful guvernului, Matteo Renzi. Rezultatele parţiale, după numărarea a 80% din buletinele de vot, îi acordă acestei avocate în vârstă de 37 de ani 67,2% din voturi, potrivit rezultatelor aproape definitive, cu mult înaintea lui Roberto Giachetti, candidatul PD, de centru-stânga. La Torino, o altă novice din M5S, Chiara Appendino, de 31 de ani, l-a detronat cu 54% pe experimentatul primar în exerciţiu Piero Fassino, o personalitate a PD. În schimb, la Milano, în nord, capitala economică a ţării, candidatul PD Giuseppe Sala, fost comisar al Expoziţiei Universale, a câştigat cu 51,7% din voturi. Partidul lui Matteo Renzi s-a mai menţinut la Bologna, un fief istoric al stângii, însă nu a intrat în turul al doilea la Napoli, unde primarul în exerciţiu Luigi De Magistris, atipic om de stânga şi inamic declarat al lui Matteo Renzi, a fost reales fără probleme. Pentru aceste alegeri parţiale, la care au fost aşteptaţi aproape nouă milioane de cetăţeni cu drept de vot din peste 100 de localităţi, participarea, deja redusă în primul tur, a încasat o nouă lovitură, la Roma ca şi în alte oraşe, abia depăşind 50%, potrivit Ministerului de Interne.”
”Trump rupe legăturile cu directorul său de campanile Corey Lewandowski”, titrează The Wall Street Journal.
“Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, s-a despărţit de directorul său de campanie, Corey Lewandowski, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt. Echipa de campanie a lui Donald Trump pentru preşedinţie, care a atins un record istoric în alegerile primare republicane primind aproape 14 milioane de voturi, a anunţat luni că Lewandowski nu va mai lucra de acum încolo pentru campanie, a indicat Hope Hicks, purtătoare de cuvânt a miliardarului. “Echipa îi mulţumeşte lui Corey pentru munca sa şi devotamentul său şi îi doreşte bine în continuare”, a spus ea. Corey Lewandowski a condus operaţiunile campaniei omului de afaceri de la început, iar Donald Trump i-a atribuit succesele lui iniţiale în alegerile primare, în special în statul New Hampshire. Dar după adjudecarea victoriei în alegerile primare, Trump şi-a întărit echipa şi a angajat consilieri politici mai experimentaţi decât Corey Lewandowski, în special pe Paul Manafort, considerat mai capabil să asigure tranziţia spre o campanie prezidenţială tradiţională. Lewandowski s-a văzut acuzat că ar fi agresat o jurnalistă în luna martie. El a negat orice contact cu tânăra femeie, dar imagini ale camerelor de supraveghere au confirmat altercaţia, deşi un judecător a clasat în cele din urmă dosarul. Donald Trump şi-a apărat atunci viguros colaboratorul. Echipa lui Donald Trump nu a precizat termenii plecării lui Corey Lewandowski, dacă el a fost concediat sau dacă cei doi s-au despărţit pe cale amiabilă.”
“Donald Trump începe vară în deficit financiar”, titrează The New York Times.
“Donald J. Trump a început luna Iunie, cu 1,3 milioane de dolari în numerar, bani de campanie, faţă de Hillary Clinton, care are peste 41 milioane de dolari, potrivit noilor date. Deficitul domnului Trump este cel mai grav dezavantaj al oricărui nominalizat al unui partid în istoria recentă, punând în pericol candidatura și Partidul Republican.”