“Miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat miercuri seară deblocarea unei prime tranşe de ajutor pentru Grecia, care îi va permite să ramburseze începând de joi 3,4 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană, a anunţat într-un comunicat Mecanismul European de Stabilitate MES. Consiliul de administraţie al MES, compus din miniştrii de finanţe ai celor 19, "a aprobat programul pentru Grecia", a indicat comunicatul. Grecia va primi imediat o sumă de 23 miliarde de euro, a confirmat o sursă apropiată dosarului. Atena va primi 13 miliarde de euro la timp pentru a achita Băncii Centrale Europene rata de 3,4 miliarde scadentă joi. Alte 10 miliarde de euro vor fi puse deoparte pentru băncile elene aflate în dificultate, iar restul de trei miliarde de euro va fi acordat Atenei în schimbul unor progrese privind reformele, în lunile următoare, a anunţat Eurogrupul. “Acest acord oferă perspective pentru economia greacă şi o bază pentru creştere sustenabilă", a declarat miercuri preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem. "Suntem siguri că vom întâmpina probleme în anii care vor urma, dar am încredere că vom fi capabili să le depăşim", a adăugat el”, mai scrie Guardian.
“Parlamentul german a ratificat pachetul de salvare al Greciei”, titrează The New York Times.
“Parlamentul Germania a ratificat un nou pachet de salvare a Greciei, dar un număr record de parlamentari ai blocului conservator al Angelei Merkel a respins moțiunea, subliniind riscurile politice pe care cancelarul le ia în efortul de sprijinire a salvării Atenei.”
„Şi iarăşi petrolul..”, scrie portalul de ştiri Business Insider.
„Cotaţiile petroliere au ajuns la noi minime istorice. Petrolul West Texas Intermediate s-a prabuşit rapid, pierzând miercuri peste 5%, ajungând la nivelul de $ 40.45 dolari. Minima istorică a fost stabilită la 40.40 dolari. Scăderea bruscă a cotaţiilor petrolului vine după raportul săptămânal al Energy Information Administration, care arată că stocurile de ţiţei au crescut cu 2,6 milioane de barili săptămâna trecută, deși producția a scăzut. Stocurile de petrol rămân în această perioadă la cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii 80 de ani. Prețurile la petrol au scăzut cu aproximativ 30% în ultimele săptămâni după ce piețele continuă să lupte cu surplusurile, iar raportul de miercuri arată că această problemă este departe de a fi rezolvată curând.”
„Atentatul de la Bangkok: Thailanda cere ajutorul Interpolului pentru a-l găsi pe principalul suspect”, scrie Le Monde.
“Autorităţile thailandeze vor cere ajutor din partea Interpol pentru a-l găsi pe principalul suspect în atentatul de la Bangkok, care a fost reperat pe camerele video de supraveghere. “Vom cere ajutor din partea Interpol, a declarat un oficial, care precizează că nu se ştie dacă suspectul, un cetăţean străin potrivit mandatului de arestare, a părăsit deja ţara. Un tribunal thailandez a emis miercuri un mandat de arestare împotriva unui cetăţean străin, după atentatul comis luni la Bangkok, la puţin timp după difuzarea de către poliţie a unui portret robot al principalului suspect în acest caz. Atentatul comis luni, soldat cu cel puţin 21 de morţi şi 123 de răniţi, a avut loc în centrul capitalei Bangkok, într-un loc foarte frecventat, sanctuarul Erawan dedicat zeului Brahma, care atrage zilnic mii de credincioşi budişti. Un alt atac a avut loc marţi când un dispozitiv explozibil a fost aruncat spre trecători în apropierea unei staţii de metrou, în centrul capitalei Bangkok.”