REVISTA PRESEI INTERNAȚIONALE – Grecia izbește piețele financiare ale lumii! Marea Britanie critică dur UE

„Pieţele financiare sunt destabilizate din cauza scandalului datoriilor Greciei, în timp ce Osborne vorbește în termeni duri la adresa UE”, scrie The Guardian, în pagina sa economică.

„Piețele globale sunt grav lovite după ziua de marți, în urma temerilor că Grecia este aproape de faliment. În acest timp, politicianul britanic George Osborne vorbeşte în termeni extrem de duri, din poziţia sa în cadrul Regatului Unit, referitor la viitorul Uniunii Europene. Avertizarea cancelarului britanic potrivit căruia un referendum în Marea Britanie cu privire la aderarea la UE stârneşte reacţii mixte vine în timp ce temerile legate de falimentul Greciei sunt în creştere”, mai citim în Guardian.

„PIB-ul zonei euro trăieşte!”, scrie The Wall Street Journal.

„Economia zonei euro pare să fi câştigat teren în primele trei luni ale anului 2015 și suntem pe cale să aflăm cât de puternică și bine distribuită a fost această accelerare în ţările monedei unice. Economiştii se aşteaptă la o creștere trimestrială de 0,5%, de la 0,4% în ultimele trei luni din 2014. Nu pare mult, dar ar fi cea mai notabilă performanță de la începutul anului 2011 şi ar fi pentru prima dată de atunci când zona euro depășeşte atât SUA cât și Marea Britanie. Există, de asemenea așteptări că cifrele vor înregistra o creştere în cele Patru Mari ale zonei euro – Germania, Franța, Italia și Spania. Ultima dată când acest lucru s-a întâmplat a fost la începutul anului 2010.”

„Creşterea economiei franceze a revenit în primul trimestru”, titrează Le Monde.

„Economia franceză a crescut cu 0,6% în primul trimestru din anul 2015, față de 0,4% cât era prevăzut. Aceasta este cea mai mare creștere din primăvara anului 2013, de + 0,7%, a anunţat INSEE miercuri, confirmând informațiile furnizate marți cotidianul Les Echos.”

„Airbag-uri defecte: Toyota și Nissan cheamă în fabrică 6,5 milioane de masini”, citim în publicația germană Der Spiegel.

„Constructorul Toyota și Nissan începe o rechemare gigant. La nivel mondial, 6,5 milioane de vehicule sunt verificate, chiar Germania este în cauză. În cazul în care airbag-urile sunt defecte există pericol de explozie.”

„Inspectorii din Siria au găsit urme de chimicale interzise”, titrează The New York Times.

„Inspectorii internaționali au găsit urme de substanțe chimice toxice interzise în cel puțin trei locaţii militare din Siria, au spus patru diplomați și oficiali, la mai puțin de doi ani după ce președintele Bashar al-Assad a fost de acord să dezafecteze arsenalul chimic al țării. Urme de sarin au fost găsite în conducte de drenaj și în obuze de artilerie în două locuri, iar urme de la o altă toxină interzisă, ricin, au fost găsite într-o a treia locaţie, un centru de cercetare științifică, potrivit unui diplomat al Națiunilor Unite care a vorbit sub anonimat. Descoperirea urmelor de materiale interzise, raportate de Reuters, vine după ce forțele guvernamentale siriene au fost acuzate că bombardează zonele aflate sub controlul insurgenţilor cu bombe cu clor.”

„Cel puţin 5 persoane au murit după ce un tren Amtrak a deraiat şi s-a răsturnat în Philadelphia”, scrie portalul de ştiri american Business Insider.

„Cinci persoane şi-au pierdut viaţa marţi seara în urma deraierii unui tren la Philadelphia, pe Coasta de Est a SUA. Accidentul s-a soldat, de asemenea, cu peste 50 de răniţi, dintre care şase sunt în stare critică, a precizat un responsabil din cadrul serviciilor de salvare. Trenul plecase de la Washington D.C. şi se îndrepta către New York.”