“Spania va întări securitatea aeroporturilor în ţară după atacurile mortale comise pe aeroport şi într-o staţie de metrou din Bruxelles, a anunţat marţi seară ministrul spaniol de Interne Jorge Fernández Díaz. "O serie de măsuri operaţionale, care urmăresc întărirea securităţii în aeroporturi, vor fi adoptate. Din motive evidente, permiteţi-mi să nu vă dau mai multe detalii cu privire la aceste măsuri", a declarat el într-o conferinţă de presă. Spania îşi va menţine nivelul de alertă la patru din cinci în urma unei recomandări "unanime" a experţilor naţionali în antiterorism, a subliniat el. Niciun cetăţean spaniol nu se numără printre cei treizeci de morţi cunoscuţi la Bruxelles, a adăugat ministrul, precizând că patru spanioli au fost uşor răniţi. "Aceasta este o zi tristă nu numai pentru Belgia, dar şi pentru restul Europei", a adăugat el. La 11 martie 2004, zece bombe au explodat în trenuri la Madrid omorând 191 de persoane şi rănind mai mult de 1.800”, mai scrie ElPeriodico.com
“Atentatele de la Bruxelles: atentatorii sinucigaşi – fraţii El-Bakraoui”, titrează The Guardian, în pagina electronică.
“Postul de radio şi televiziune belgian de limbă franceză RTBF a anunţat miercuri dimineaţă că fraţii El Bakraoui, doi bruxellezi, se află printre presupuşii autori ai atentatului comis marţi la aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem. Până acum, Khalid şi Brahim El Bakraoui erau cunoscuţi de poliţia din Bruxelles pentru furturi şi tâlhării, dar nu şi pentru acte legate de terorism. Unul dintre cei doi fraţi, Khalid, închiriase sub o identitate falsă o locuinţă în Rue du Dries nr. 60, în cartierul bruxellez Forest, unde marţea trecută a avut loc un incident armat în timpul unei operaţiuni a poliţiei belgiene. Atentatele comise marţi dimineaţă aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem şi staţia de metrou Maelbeek din capitala belgiană s-au soldat cu cel puţin 31 de morţi şi 260 de răniţi.”
“Atentatele de la Bruxelles: cei doi kamikaze au fost identificaţi, al treilea ar trebui să fie Najim Laachraoui”, citim pe site-ul dhnet.be
“Al treilea suspect care are legătură cu atentatul comis marţi la aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem şi aflat încă în libertate este Najim Laachraoui, un bărbat deja căutat de poliţia belgiană începând de luni, relatează miercuri cotidianul belgian La Derniere Heure. Najim Laachraoui apare în imaginea dată publicităţii de autorităţile belgiene în partea dreaptă a imaginii, cu palarie. ADN-ul lui Laachraoui a fost descoperit în locuinţele folosite de autorii atacurilor teroriste de la Paris, comise pe 13 noiembrie anul trecut şi soldate cu 130 de morţi şi sute răniţi. Atentatorii sinucigaşi au fost identificaţi ca fiind fraţii El-Bakraoui.”
“ISIS şi-a asumat respnsabilitatea pentru atentatele de la Bruxelles. Peste 30 de morţi”, titrează The Wall Street Journal.
“Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacurile teroriste comise marţi dimineaţa la Bruxelles, a anunţat agenţia de ştiri Amaq ce are legături cu această grupare. “Luptătorii Statului Islamic au detonat o serie de bombe, centuri şi dispozitive explozive, marţi, la aeroport şi la o staţie de metrou din centrul Bruxelles-ului, capitala Belgiei, ţară care participă la coaliţia internaţională împotriva Statului Islamic”, se menţionează în textul difuzat. Ei “au deschis focul în interiorul aeroportului Zaventem, înainte ca mai mulţi dintre ei să-şi detoneze centurile cu explozivi; de asemenea, un martir şi-a detonat centura cu explozivi în staţia de metrou Malbeek”, precizează mai departe sursa citată. Între timp, bilanţul oficial al victimelor a crescut la 31 de morţi şi 260 de răniţi. Mass-media belgiană a difuzat şi o fotografie cu cei trei presupuşi terorişti care au acţionat la aeroport. Fotografia a fost obţinută de pe camerele de supraveghere şi arată trei bărbaţi care împing cărucioare pentru bagaje, doi dintre ei fiind terorişti kamikaze, iar cel de-al treilea a reuşit să fugă după ce a amplasat dispozitivul exploziv. Mai mulţi martori au confirmat că înaintea celor două deflagraţii produse în terminalul de plecări al aeroportului Zaventem au auzit şi focuri de armă, precum şi strigăte în limba arabă.”
“Atentate la Bruxelles, Renzi: Ameninţare globală, dar ucigasii sunt în interior”, scrie repubblica.it
“Atacurile de la Bruxelles arată nevoia ca Uniunea Europeană să dezvolte o strategie comună de apărare şi securitate”, a declarat premierul italian Matteo Renzi. “Duşmanii Europei sunt uneori crescuţi chiar pe teritoriul său, deseori protejaţi de un cod al onoarei şi tăcerii în cadrul propriilor comunităţi”, a afirmat şeful guvernului de la Roma, după atacurile de la Bruxelles soldate cu cel puţin 30 de morţi. "Prin urmare, avem nevoie de un program de securitate transnaţional puternic. Dar avem de asemenea nevoie şi de un program cultural, politic şi social", a declarat el într-un discurs. "Uniunea Europeană trebuie să investească într-o structură unitară de apărare şi securitate. Europa discută din 1954 despre o politică de apărare comună", a spus el. Renzi nu a oferit detalii specifice, însă a precizat că serviciile de securitate europene ar obţine rezultate mai bune lucrând împreună. "Serviciile de securitate trebuie să lucreze mai mult şi mai bine împreună, printr-o colaborare constantă şi punctuală", a adăugat el. Italia susţine de mai mult timp o politică europeană de apărare mai integrată, în afara cadrului NATO. Statul Islamic a revendicat atacurile de pe aeroportul şi de la o staţie de metrou din Bruxelles, a transmis o agenţie de presă afiliată grupării jihadiste. Renzi a mai spus că în cele din urmă Europa îşi va învinge duşmanii, însă a atras atenţia că acest lucru va necesita timp. "Cei care promit astăzi soluţii miraculoase nu îşi dau seama cât va dura această situaţie şi cât de dificil va fi. Nu îşi dau seama cât de superficiali sunt. Cei care astăzi strigă să închidem frontierele nu înţeleg că duşmanii noştri sunt deseori în oraşele noastre", a adăugat el.”
“Obama a sosit in Argentina pentru a reseta relaţiile diplomatice cu această ţară, după o vizită istorică în Cuba”, scrie portalul de ştiri Business Insider.
“Preşedintele american Barack Obama a sosit miercuri în Argentina, vizită care exprimă sprijinul său pentru noul guvern al preşedintelui argentinian Mauricio Macri, după ani îndelungaţi de dispute între SUA şi administraţia precedentă argentiniană. După un zbor de circa şapte ore între Caraibe şi sudul continentului, Air Force One a aterizat la ora locală 01:10, 6:10 ora României pe aeroportul Ezeiza, în apropiere de Buenos Aires, unde Obama a fost întâmpinat de ministrul argentinian de externe, Susana Malcorra. Preşedintele american se va afla în Argentina 48 de ore, urmând ca apoi să se întoarcă la Washington. Convoiul prezidenţial s-a deplasat la reşedinţa ambasadorului SUA, situată în cartierul rezidenţial din Buenos Aires, unde preşedintele american este cazat în timpul sejurului său în capitala argentiniană. Preşedintele Mauricio Macri se va întâlni miercuri cu omologul său american pentru a discuta despre probleme economice şi despre relansarea relaţiilor dintre cele două ţări, foarte tensionate în timpul mandatelor preşedinţilor de stânga Nestor şi Cristina Kirchner. Barack Obama va aduce joi un omagiu istoric victimelor dictaturii militare aflate la putere între 1976 şi 1983, pe care Washingtonul este acuzat că ar fi susţinut-o. Este pentru prima oară când un preşedinte al SUA efectuează o vizită oficială în Argentina după cea a altui democrat, Bill Clinton, în 1997.”
“Hillary Clinton şi Donald Trump au respins o nominalizare clară după ce au obţinut o mare victorie în Arizona”, titrează The New York Times.
“Donald Trump şi Hillary Clinton au câştigat marţi alegerile primare republicane şi respectiv democrate din Arizona pentru Casa Albă, potrivit proiecţiilor canalelor americane. Cei doi favoriţi la învestitura partidelor lor şi-au învins adversarii, potrivit sondajelor. Donald Trump i-a învins cu uşurinţă pe senatorul de Texas Ted Cruz şi guvernatorul de Ohio John Kasich în acest stat de la graniţa cu Mexicul, unde discursul său anti-imigraţie a primit un răspuns favorabil puternic. El a câştigat toţi cei 58 de delegaţi în joc în Arizona, potrivit normelor în vigoare în acest stat. Rezultatele încă parţiale îi acordă miliardarului mai mult de 46% din voturi. În tabăra democrată, Hillary Clinton l-a învins pe singurul său rival, senatorul de Vermont, Bernie Sanders. În schimb, Sanders a învins-o detaşat pe Hillary Clinton în alegerile primare din Utah, potrivit estimărilor canalelor americane, prima sa victorie după două săptămâni. Acest succes îi va permite să compenseze parţial victoria netă a lui Hillary Clinton anterior în cursul serii în alegerile primare din Arizona, un stat cu mai mulţi delegaţi unde ea a obţinut în jur de 60% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale. Tot în Utah, Ted Cruz l-a învins pe Donald Trump, iar Bernie Sanders a cţtigat în Idaho.”
“Pilotul ucrainean Savcenko, condamnată la 22 de ani de închisoare”, scrie Le Monde.
“Pilotul militar ucrainean Nadia Savcenko a fost condamnată la 22 de ani de închisoare de justiţia rusă, la finalul unui proces care a declarat-o vinovată de uciderea a doi jurnalişti ruşi, omorâţi în iunie 2014 în estul separatist al Ucrainei. Cele 6 luni de proces împotriva celei care a devenit pentru ucraineni un simbol al luptei împotriva separatismului din estul Ucrainei susţinut de Rusia s-au încheiat într-o confuzie totală, Savcenko intonând un cântec tradiţional ucrainean şi acoperind vocea judecătorului care o declara vinovată. Potrivit avocatului său Nikolai Polozov, ea a fost declarată vinovată de toate capetele de acuzare, în special de complicitate la uciderea a doi jurnalişti ai televiziunii publice ruse, Igor Korneliuk şi Anton Voloşin, în 17 iunie 2014, la Lugansk. “Sentinţa definitivă a fost fixată la 22 de ani de privare de libertate”, a anunţat judecătorul tribunalului din Doneţk, oraş din Rusia situat nu departe de frontiera cu Ucraina. Parchetul rus ceruse 23 de ani închisoare pentru pilotul militar ucrainean, în vârstă de 34 de ani. De asemenea, Nadia Savcenko a fost condamnată la plata unei amenzi în valoare de 30.000 de ruble, 390 de euro, pentru că a trecut ilegal frontiera cu Rusia, unde a fost arestată, potrivit tribunalului. Pilotul ucrainean, care respinge toate acuzaţiile ce i se aduc, afirmă că a fost capturată de către rebelii proruşi înainte ca cei doi jurnalişti să fie ucişi, iar apoi a fost predată Rusiei. Anterior, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promis că va face tot posibilul pentru a o aduce înapoi în ţară pe Nadia Savcenko, închisă de 21 de luni în Rusia, evocând un eventual un schimb de prizonieri cu Moscova. Occidentul a cerut în mai multe rânduri eliberarea imediată a Nadiei Savcenko, care a fost aleasă în mod simbolic în funcţia de deputat în Ucraina.”