"Ultimele zile au fost atât dinamice, cât şi foarte emoţionante. Transmitem din nou condoleanţe pentru decesele tragice din data de 30 octombrie şi din zilele care au urmat. Aplaudăm exercitarea paşnică a libertăţii de exprimare şi întrunire şi îi încurajăm pe toţi românii să rămână implicaţi în procesul civic", se arată într-o declaraţie de presă a ambasadorului american la Bucureşti. Ambasadorul reaminteşte că Statele Unite ale Americii şi România au un "parteneriat strategic puternic şi plin de energie", iar relaţia dintre cele două ţări se bazează pe valorile democratice comune pe care le împărtăşesc. "Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu preşedintele Iohannis, prim-ministrul interimar, Sorin Cîmpeanu şi cu Guvernul interimar în domeniile prioritare comune. În definitiv, relaţia SUA – România este puternică datorită valorilor noastre democratice comune, angajamentului nostru faţă de securitatea colectivă a cetăţenilor noştri şi dorinţa noastră de a asigura prosperitatea comună a ambelor noastre ţări", mai precizează Hans Klemm.
“Bomba este o "posibilitate luată în calcul" în cazul prăbuşirii avionului rusesc în Egipt”, titrează The New York Times.
"Informaţii interceptate de agenţi americani şi britanici sugerează că la bordul avionului rusesc prăbuşit sâmbătă în Sinaiul egiptean ar fi putut fi amplasată o bombă. Această informaţie a fost obţinută în cursul unei operaţiuni comune a serviciilor de spionaj americane şi britanice, care "utilizau sateliţi pentru a detecta comunicaţii electronice" între membri ai grupării jihadiste Statul Islamic în Siria şi în Egipt. "Tonul şi conţinutul mesajelor i-au convins pe analişti că un pasager sau un membru al personalului la sol al aeroportului a plasat o bombă la bordul avionului". O purtătoare de cuvânt a premierului britanic David Cameron a refuzat să comenteze informaţiile: "Nu vom intra în detalii asupra problemelor serviciilor de informaţii", a declarat ea. Liderii american Barack Obama şi britanic David Cameron au evocat deschis joi ipoteza existenţei unei bombe la bordul avionului rusesc care s-a prăbuşit sâmbătă în Egipt, în deşertul Sinai, făcând 224 de morţi. Moscova şi Cairo au estimat însă că acestea ar fi speculaţii. Cotidianul britanic The Telegraph indică şi el că "informaţii esenţiale" au fost descoperite după examinarea de către serviciile de informaţii britanice şi americane a "comunicaţiilor între fanatici cunoscuţi în regiune". Interceptări ale unor comunicaţii "relevă pălăvrăgeli în zilele dinaintea prăbuşirii care se orientează spre un atac iminent", indică The Telegraph, de asemenea fără să indice sursa de informare. Statul Islamic, care îşi revendicase în ziua catastrofei responsabilitatea, a reafirmat miercuri că se află la originea dramei."
“Turiştii britanici se întorc din vacanţa petrecută în Egipt fără bagaje”, scrie The Guardian în pagina electronică.
“Mii de turiști britanici vor zbura spre casă vineri de la Sharm el-Sheikh fără bagaje, după ce David Cameron a dat undă verde măsurilor de securitate sporite în ceea ce priveşte transportul aerian. Aproximativ 25 zboruri vor decola din stațiunea egipteană. Acestea vor urma să aducă înapoi în Marea Britanie până la 4.000 de turiști blocați din cauza suspiciunilor legate de prăbuşirea avionului rusesc prăbuşit în Sinai.”
"Scena dezbaterii devine tot mai mică", scrie portalul de ştiri Business Insider.
"Scena pentru cea de-a 4 dezbatere Republicană este pregătită. Joi, Fox Business a anuntat tema dezbaterii care va fi găzduită marțea viitoare în Wisconsin. Semn al dominaţiei lor în sondaje, candidaţii la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din 2016 Donald Trump şi Ben Carson vor fi protejaţi de agenţia care are în sarcină paza preşedinţilor americani, a anunţat joi Secret Service. Ministerul Securităţii Interne "a autorizat asigurarea protecţiei pentru cei doi candidaţi", a declarat Robert Hoback, un purtător de cuvânt al Secret Service. În cursa pentru prezidenţiale nu toţi candidaţii primesc o astfel de escortă, care implică zeci de agenţi şi cheltuieli ridicate. În afară de preşedinte, familia sa şi anumite personalităţi de rang înalt, Secret Service nu este însărcinat să protejeze decât "candidaţii serioşi la preşedinţie şi vicepreşedinţie". Potrivit regulilor, pentru a fi protejată o personalitate trebuie să aibă "o poziţie de prim-plan demonstrată de sondaje", să facă campanie în cel puţin zece state americane şi să beneficieze de finanţare de cel puţin zece milioane de dolari."
"Karim Benzema şi anturajul său tenebros", scrie Le Monde.
"Fotbalistul Karim Benzema, vedeta lui Real Madrid, a fost inculpat joi pentru asociere de răufăcători şi complicitate în cazul de şantaj împotriva coechipierului său de la naţionala Franţei, Mathieu Valbuena, pe care acum nu-l mai poate întâlni, a anunţat parchetul din Versailles, de lângă Paris. "În urma prezentării sale în faţa judecătorului de instrucţie, Karim Benzema a fost inculpat pentru capetele de acuzare de complicitate la tentativă de şantaj şi de participare la o asociere de asociere de răufăcători în vederea pregătirii unei infracţiuni pedepsită cu cel puţin cinci ani de închisoare, în speţă şantajul", a declarat parchetul într-un comunicat. Această inculpare este însoţită de un control judiciar care interzice jucătorului "să intre în contact în orice fel fie cu victima, fie cu ceilalţi inculpaţi", a adăugat parchetul. Interdicţia de a-l întâlni pe Mathieu Valbuena a complicat misiunea selecţionerului Franţei, Didier Deschamps, care a decis să nu-i convoca pe cei doi jucători pentru meciurile amicale cu Germania şi Anglia. Procurorii investighează o plângere depusă în luna iunie de Valbuena, care a primit un apel anonim în care i se cerea suma de 150.000 de euro, în caz contrar urmând să fie făcut public pe Internet cu clip video cu conţinut sexual în care apărea jucătorul echipei Olympique Lyon. În faţa anchetatorilor, Benzema a recunoscut că a discutat cu Valbuena despre acest clip. Luna trecută, fostul internaţional francez Djibril Cisse a fost arestat în acest caz, dar apoi a fost eliberat şi s-a renunţat la acuzaţiile formulate împotriva sa. După ce a fost arestat miercuri dimineaţă, Benzema a "recunoscut că a intervenit pe lângă Valbuena la cererea unui prieten din copilărie", care a fost "contactat de escrocii care aveau în posesia lor clipul video". Cei trei presupuşi şantajişti, astăzi arestaţi, au contactat în acea perioadă o a patra persoană, acest prieten din copilărie al fraţilor Benzema, pentru a-l folosi pe atacantul lui Real în tentativa lor de extorcare. Acest apropiat al lui Benzema, arestat luni, va fi şi el prezentat judecătorului.