“Un acord de încetare a focului în Siria va intra în vigoare la 27 februarie, potrivit unui comunicat comun ruso-american, difuzat de Departamentul de Stat de la Washington. Încetarea ostilităţilor în Siria intră în vigoare la 27 februarie, la 00.00, ora Damascului, se precizează în comunicat. Acordul privind încetarea focului în Siria exclude grupările teroriste Statul Islamic şi Frontul al-Nosra, reţeaua siriană a organizaţiei Al-Qaida. “Încetarea ostilităţilor se va aplica părţilor implicate în conflictul sirian care au indicat că vor respecta şi vor aplica termenii” acordului, ele urmând ca până în ziua de 26 februarie, ora 12,00 locală, să informeze SUA sau Rusia de aderarea lor la acest acord, se mai arată în comunicatul menţionat. Rusia şi SUA sunt copreşedinţi ai Grupului internaţional de sprijin pentru Siria, grup din care fac parte 17 ţări. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat acest acord, apreciindu-l ca un “semn de speranţă pentru populaţia siriană”, dar a atras atenţia că mai sunt multe de făcut pentru punerea lui în aplicare”, mai scrie Le Monde.
“SUA şi Rusia, de acord să implementeze un accord de încetare a focului în Siria”, titrează The Wall Street Journal.
“Rusia "va face ce este necesar" pentru ca Damascul să respecte acordul de încetare a focului în Siria anunţat de Moscova şi Washington pentru 27 februarie şi speră că Statele Unite "vor face acelaşi lucru" cu grupurile rebelilor sirieni, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin. "Vom face ce este necesar cu Damascul, cu autorităţile legitime siriene. Ne bazăm pe Statele Unite pentru a face acelaşi lucru cu aliaţii lor şi grupurile pe care le susţin", a afirmat Putin în timpul unei alocuţiuni televizate, considerând acordul un pas real în direcţia opririi vărsării de sânge şi care poate deveni un exemplu de acţiune împotriva terorismului. Putin a anunţat de asemenea că a discutat planul cu omologul său american Barack Obama la telefon. Asigurând că "Statele Unite şi Rusia sunt gata să pună în aplicare un mecanism eficient de control" al respectării acordului de încetare a focului, preşedintele rus a precizat că "+o linie directă+ de comunicare va fi creată precum şi, dacă este necesar, un grup de lucru pentru a face schimb de informaţii". Potrivit preşedintelui rus, acest acord a fost "precedat de o muncă intensă depusă de echipe de experţi americani şi ruşi" şi facilitat de "experienţa pozitivă dobândită" în acordul SUA-Rusia privind desfiinţarea arsenalului chimic sirian, semnat în septembrie 2013. Înaltul Comitet de Negocieri HNC, format din grupuri cheie ale opoziţiei siriene, va accepta "sub condiţii" încetarea focului în Siria anunţată de Moscova şi Washington pentru sâmbătă. HNC "acceptă să răspundă pozitiv la eforturile internaţionale vizând instaurarea unei încetări a focului" în Siria, dar precizează că "angajamentul său este condiţionat de ridicarea asediilor oraşelor siriene, eliberarea prizonierilor, oprirea bombardării civililor şi livrarea de ajutoare umanitare". În acest timp, preşedintele sirian Bashar al-Assad a convocat alegeri parlamentare pentru 13 aprilie, potrivit unui comunicat emis de preşedinţie luni şi citat de agenţia oficială Sana. Ultimele alegeri parlamentare în Siria, aflată în război de aproape cinci ani, au fost în 2012 şi ele au loc o dată la patru ani. Potrivit Sana, Bashar al-Assad a convocat alegerile printr-un decret stabilind numărul de locuri alocate fiecărei provincii a ţării. La ultimele alegeri din 2012, în timp ce ţara era deja în conflict, au candidat şi reprezentanţi ai altor partide şi nu numai ai partidului Baas, la putere.”
“WikiLeaks: NSA a interceptat discuţiile Angelei Merkel cu Ban Ki-moon”, scrie publicaţia germană Der Spiegel.
“Agenţia de Securitate Naţională a SUA ar fi ascultat convorbiri telefonice ale cancelarului german Angela Merkel cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în anul 2008, conform celor mai recente dezvăluiri făcute de site-ul WikiLeaks. Într-o discuţie interceptată de către NSA, Ban saluta eforturile Angelei Merkel în lupta împotriva schimbărilor climatice şi de a-i aduce şi pe alţi lideri UE pe această direcţie. În acest sens, el spunea că fără eforturi susţinute ale UE ar fi dificil pentru ONU să obţină un angajament în cadrul conferinţei de la Poznan, Polonia. În acelaşi timp, secretarul general al ONU îşi exprima optimismul că alegerea lui Barack Obama pentru un al doilea mandat la conducerea SUA reprezintă o oportunitate de a obţine o implicare mai mare a SUA în negocierile privind schimbările climatice. Mass-media germane relataseră anul trecut că NSA a interceptat timp de decenii biroul cancelarului german, inclusiv pe predecesorii Angelei Merkel, conform unor documente publicate de WikiLeaks. “Am arătat astăzi modul în care secretarul general al ONU, care în discuţii private încerca să salveze planeta de schimbările climatice, era ascultat de către o ţară în intenţia de a proteja cele mai mari companii de petrol ale sale”, a declarat fondatorul WikiLeaks, Julian Assange. “Va fi interesant să vedem reacţia ONU, întrucât dacă secretarul general al Naţiunilor Unite poate fi vizat de interceptări fără nicio consecinţă, atunci există riscul ca toată lumea să fie ascultată, de la lideri mondiali la măturătorii de stradă”, a adăugat el.”
“Rusia vrea o privire mai atentă de sus asupra SUA”, scrie The New York Times.
„Rusia a cerut, luni, permisiunea pentru ca avioane de supraveghere echipate cu camere digitale de mare putere să survoleze Statelor Unite, alimentând astfel o dezbatere în rândul oficialilor Pentagonului și comunităţii de Intelligence cu privire la intențiile Rusiei de a utiliza astfel de zboruri pentru a spiona centralele americane, rețelele de comunicații și alte elemente de infrastructură. Rusia efectuează de ani de zile zboruri de observare asupra Statelor Unite – ca şi Statele Unite asupra Rusiei – ca parte a Tratatului Cer Deschis, semnat în 1992 de către ambele națiuni și de alte 32 de țări la sfârșitul Războiului Rece și intrat în vigoare un deceniu mai târziu. Deși tratatul și zborurile, trecute neobservate publicului american, se ridică încadrează în sfera spionajului, scopul lor a fost de a promova transparența cu privire la activitatea militară și pentru a reduce riscul de război și al erorilor de calcul, în special în Europa. Acum, unii oficiali de rang înalt din Intelligence-ul american spun că noua tehnologie digitală, combinată cu planurile de zbor rusești vor încălca spiritul tratatului. Oficialii de Intelligence americani spun rețeaua sateliţilor de spionaj ai Rusiei este uzată, astfel încât zborurile desupra Statelor Unite sunt o modalitate relativ ieftină pentru Moscova de a umple unele lacune importante în domeniu. Situaţia nu a fost atât de alarmantă atunci când zborurile rusești s-au desfăşurat în principal deasupra depozitelor americane de rachete, buncăre și zone de antrenament, aşa cum este permis în tratat.”
„Beijing îşi apără zona din Marea Chinei de Sud, afirmând că aceasta nu este diferită de zona militară americană din Hawaii”, titrează The Guardian, în pagina electronică.
„Desfășurările militare din Marea Chinei de Sud nu sunt diferite de zonele similare din Hawaii, ale SUA, a declarat Ministerul de Externe chinez, adoptând un ton ton combativ înaintea vizitei de ministrul de externe Wang Yi în Statele Unite în această săptămână. SUA au acuzat China săptămâna trecută de creștere a tensiunilor din Marea Chinei de Sud după desfășurare de rachete sol-aer pe o insulă disputată, o mișcare pe care China nu a confirmat-o şi nici nu a negat-o. Întrebat dacă subiectul disputei din Marea Chinei de Sud și al rachetelor va fi abordat atunci când Wang se va afla în Statele Unite la întâlnirea cu omologul său John Kerry, purtătoarul de cuvânt a Ministerului de Externe a declarat că Washington-ul nu ar trebui să folosească problema bazelor militare de pe insule ca "pretext pentru a face un tam-tam ". "SUA nu sunt implicate în disputa din Marea Chinei de Sud, iar acest lucru nu este și nu ar trebui să devină o problemă între China și Statele Unite", a spus purtătorul de cuvând chinez.”