“Parlamentarii germani se pregătesc să voteze miercuri al treilea pachet de ajutor pentru  Grecia, un vot care va da măsura conservatorilor nemulțumiți cu privire la cancelarul Angela Merkel. Cei 631 reprezentanți aleși ai Bundestagului, aflaţi în vacanţă, sunt convocați pentru o sesiune specială, a doua după cea din 17 iulie, atunci când a autorizat negocierile privind acest pachet de ajutor în valoare de 86 de miliarde de euro pe trei ani. Un "Da" în parlamentul german este este de aşteptat, "marea coaliție", care implică social-democrații și creştin-democraţii Angelei Merkel are 504 locuri din 631. O parte a opoziției susține, de asemenea, al treilea plan de ajutor pentru Grecia. Dar timp de câteva săptămâni nemulțumirea crește în rândurile conservatoare, în ciuda noilor sacrificii dureroase impuse grecilor”, mai scrie Le Monde.

„Politicienii germani se întorc la Berlin pentru un vot-cheie în privinţa programului de salvare al Greciei”, scrie The Guardian, în pagina electronică.

“Pentru a doua oară în această vară, politicienii germani au fost forțați să-și întrerupă vacanța şi să se întoarcă la Berlin pentru un vot-cheie în privinţa programului de salvare a Greciei. În ceea ce este văzut ca ultima șansă pentru Angela Merkel de a se asigura că Atena rămâne în zona euro, deputații decid, miercuri, dacă aprobă cel mai recent pachet de salvare, al treilea, în valoare de 86 de miliarde de euro. Sentimentul de deja vu a determinat titluri de ziare precum „nu s-a terminat încă" și "Contribuabilii, chemaţi să salveze din nou".

„Votul german privind programul de salvare prezintă riscuri pentru Merkel”, titrează The New York Times.

„Confruntandu-se cu o revoltă în rândul propriilor deputaţi în privinţa aprobării unui nou plan de salvare de 86 de miliarde de euro pentru Grecia, cancelarul Angela Merkel și guvernul său s-au întalnit marţi cu parlamentarii pentru a încerca să micşoreze prejudiciul politic în urma rebeliunii conservatorilor. În ajunul votului parlamentar cu privire la cazul Greciei, guvernul Merkel se confruntă, de asemenea cu o provocare şi mai mare: criza imigranților din Europa. Noile estimări în acest sens vor fi date publicităţii miercuri, dar un raport apărut într-un cotidian de afaceri si comentariile politicienilor sugerează că Germania s-ar confrunta cu până la 800.000 de persoane care solicită azil în acest an. Revolta politică a început să prindă contur în ultima lună, când 65 dintre cei 311 deputați ai blocului conservator al Angelei Merkel au anunţat că refuză să voteze pentru un nou pachet de ajutor al Greciei.”

“Acţiunile chinezeşti scad din nou”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

“Pachetele de acţiuni chinezeşti îşi continuă căderea. La mijlocul sesiunii de de tranzacţionare de miercuri, Shanghai Composite Index s-a oprit mai jos cu 3, 12%, aceasta adăugându-se la scăderea de marţi, de 6,1%. Mai devreme, tot în sesiunea de miercuri, indicele a scăzut cu 5,06%, ducând pierderile pe două zile la 10,92%. Indicele a suferit o corecție tehnică de mai mult de 10% în mai puțin de două ședințe de tranzacționare.”