REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE – Nu s-a decis nimic: Marea Britanie tot ar putea ieşi din UE

„Brexit: Londra şi Bruxelles-ul nu au ajuns la un acord”, scrie Le Monde.

“Discuţiile care au început duminică seară la Londra între premierul britanic, David Cameron şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Donald Tusk, nu au dus la un acord şi vor continua pentru 24 de ore suplimentare care vor fi "cruciale", a anunţat reprezentantul UE. Preşedintele Consiliului European a sosit la începutul după-amiezii la Londra împreună cu echipa sa de negociere. Duminica seara, negocierile urmau să se concentreze pe o soluţie alternativă propusă de Bruxelles la dorinţa Londrei de a impune un moratoriu de patru ani înainte de orice plată de ajutoare sociale către imigranţii din UE care vin să lucreze în Marea Britanie. O solicitare considerată “discriminatorie” şi care încalcă libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor, un principiu fondator al UE. Londra a formulat în total patru cerinţe pentru a menţine Marea Britanie în blocul Celor 28: să nu se facă discriminare faţă de ţările care nu sunt membre ale zonei euro, să se pună accent pe competitivitate, restabilirea suveranităţii ţărilor – de exemplu, prin acordarea de drept de veto parlamentelor naţionale, precum şi limitarea imigraţiei europene”, mai scrie Le Monde.

“Un accident în lanţ în care au fost implicate 50 de maşini, promdus în Slovenia, s-a soldat cu 4 morţi”, scrie BBC.com

“Un român s-ar afla printre cele patru persoane care şi-au pierdut viaţa într-un accident în lanţ în care au fost implicate peste 50 de vehicule şi care s-a produs pe o autostradă din vestul Sloveniei în condiţii de ceaţă densă. Surse din cadrul poliţiei au anunţat că în accident au murit doi cetăţeni străini – un român şi un bosniac. Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază din cauza ceţii dense de pe autostradă la Senozece, 50 de kilometri sud-est de Ljubljana. Echipajele de poliţie, pompierii şi paramedicii au lucrat ore în şir pentru a scoate toate persoanele rănite dintre fiarele contorsionate ale maşinilor. Potrivit DPA, este vorba despre cel mai grav incident de acest tip care a avut loc în istoria Sloveniei în ceea ce priveşte numărul vehiculelor implicate, printre care şi TIR-uri şi un autobuz.”

“Atacul Boko Haram: copii printre ţăranii arşi de vii în Nigeria”, scrie The Guardian în pagina electronică.

“Cel puţin 65 de persoane au fost ucise într-un atac comis de militanţi islamişti ai grupării Boko Haram lângă oraşul Maiduguri, în nord-estul Nigeriei. Un purtător de cuvânt al armatei nigeriene, colonelul Mustapha Ankas, a declarat că militanţii Boko Haram au atacat satul Dalori, situat la circa 5 kilometri est de Maiduguri. Corpurile a numeroase victime erau carbonizate după atacul de sâmbătă când militanţii islamişti au deschis focul asupra locuitorilor, dat foc la case şi terorişti kamikaze s-au aruncat în aer în mijlocul unei mulţimi, au afirmat surse medicale şi din cadrul serviciilor de securitate. Acesta este cel de-al treilea atac comis în această săptămână de gruparea Boko Haram şi cel mai sângeros. După ce a început să piardă controlul în teritoriu, gruparea Boko Haram şi-a reluat atacurile asupra satelor, precum şi atentatele sinucigaşe asupra locurilor de cult sau a pieţelor.”

“SUA extinde lupta împotriva ISIS cu atacuri în Afganistan”, titrează The New York Times.

“Statele Unite au efectuat mai multe operațiuni ultimele trei săpătmâni – inclusiv raiduri de comando și lovituri aeriene – împotriva militanților din Afganistan afiliaţi Statului Islamic, extinzând astfel campania militară a administrației Obama împotriva grupul terorist dincolo Irak și Siria. Operațiunile au urmat deciziei președintelui Obama de luna trecută de a extinde autoritatea comandanților americani în vederea atacării Statului Islamic în Afganistan. Administrația – care a fost acuzat de republicani că nu are o strategie pentru a învinge gruparea – şi-a actualizat planurile de luptă împotriva organizației teroriste. Multe dintre raidurile recente și loviturile aeriene din Afganistan s-au desfăşurat în regiunea Tora Bora din provincia Nangarhar – o zonă ostilă, muntoasă din partea de est a țării, în apropiere de granița cu Pakistanul. În această regiune s-au refugiat Osama bin Laden și alţi conducători al-Qaeda în timpul invaziei americane din 2001.

„Credit Suisse şi Barclays plătesc 154,3 milioane de dolari pentru soluţionarea Investigațiilor”, titrează The Wall Street Journal.

„Credit Suisse Group AG și Barclays PLC sunt de acord să platească 154,3 milioane de dolari pentru a soluționa investigațiilor în ceea ce priveşte manvrele lor financiare, au declarat oficiali. Agențiile băncilor au anunțat că sunt de acord duminică, în comunicate de presă, după ce The Wall Street Journal a publicat un raport despre situaţia lor.”