„Cel mai mare dezastru văzut vreodată în Marea Mediterană" pare să fie confirmat. Naufragiul de duminică din largul coastelor libiene s-a soldat cu 800 de morţi, a anunțat marți, la Catania în Sicilia  reprezentanți ai Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați UNHCR și Organizația Internațională pentru Migrație OIM dupa ce au vorbit cu supraviețuitorii. "Putem spune că 800 de oameni au murit", a declarat Carlotta Sami, purtătorul de cuvânt al UNHCR în Italia. Reprezentanții UNHCR și OIM au putut sta de vorbă cu cei mai mulţă dintre cei 27 de supraviețuitori care au ajuns în portul Catania la miezul nopții”, mai scrie Le Monde.

„Europa, în faţa unei crize a refugiaţilor fără precedent, după catastrofa în care au murit aproape 900 de oameni.”, titrează The New York Times. „Liderii europeni s-au confruntat cu o criză umanitară în Marea Mediterană, fapt care i-a determinat să solicite o nouă abordare în privinţa numărului tot mai mari de refugiați care trec din Africa și Orientul Mijlociu.”

„Supravieţuitorii dezastrului din Mediterana, soldat cu moartea a 800 de imigranţi, au ajuns în Italia”, titrează The Guardian, în pagina sa electronică.

„Supraviețuitorii naufragiului din Marea Mediterana au ajuns în portul italian Catania, iar Organizația Națiunilor Unite a confirmat că cel puțin 800 de persoane au murit după ce vasul care transporta imigranţi s-a scufundat în largul coastelor Libiei. O navă a Pazei de coastă italiene care transporta 27 de supraviețuitori a ajuns luni seara târziu la 2.45, ora României. Un bărbat a fost văzut părăsind nava într-un scaun cu rotile. Oficialii ai Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați și ai Organizației Internaționale pentru Migrație a raportat că unii dintre morți au fost copii cu varste cuprinse intre 10 si 12 ani. Poliția portuară a confirmat că doi bărbați care se află printre supraviețuitori au fost arestaţi pentru suspiciuni de organizare a călătoriei fatale. De asemenea, căpitanul navei care s-a scufundat a fost arestat.”

„Grecia a confiscat banii instituţiilor statului”, mai citim în The Guardian.

„Guvernul grec a emis un ordin care obligă instituţiile statului să îşi transfere rezervele de numerar la banca centrală, un semn care arată cât de gravă este situaţia, în condiţiile în care se apropie termenul la care Grecia trebuie să plătească o nouă rată la FMI, precum şi salariile angajaţilor publici. Decizia de a confisca practic rezervele de numerar depozitate în prezent la băncile comerciale ar putea aduce guvernului circa 2 miliarde de euro, au declarat două persoane apropiate situaţiei. Banii vor fi folosiţi pentru respectarea unor obligaţii ale statului, precum rambursarea unei tranşe de 770 de milioane de euro către FMI, pe 12 mai, au arătat sursele.”

„UE ţinteşte gigantul rus al gazelor”, citim în The Wall Street Journal.

„Uniunea Europeană intenționează să depună o acţiune formală antitrust împotriva celui mai mare furnizor de gaze a blocului european, gigantul Gazprom din Rusia, o mișcare care va spori tensiunile între Europa și Moscova.”

"Ce cred oamenii de afaceri despre planul Google de a pedepsi site-urile care nu arată bine pe telefoanele mobile", citim în portalul de știri american Business Insider.

„Marți, 21 aprilie, Google face un update major pentru algoritmul său de căutare mobilă, care va schimba ordinea în care site-uri sunt clasate atunci când utilizatorii caută ceva de pe telefon sau tabletă. Algoritmul va favoriza site-uri mobile-friendly – cele cu texte mari, uşor de dat click pe link-uri și care se redimensionează pentru a se potrivi pe orice ecran unde acestea sunt vizualizate – și vor fi clasificate mai sus în căutări. Site-uri care nu sunt mobile-friendly vor fi retrogradate. Aproximativ 60% din traficul online acum vine de pe mobil și Google vrea ca utilizatorii să aibă o experiență bună de fiecare dată când aceştia dau clic pe un link mobil.”