„Aliaţii sunniţi se alătură Arabiei Saudite şi îşi întrerup relaţiile diplomatice cu Iranul”, scrie The Guardian, în pagina electronică.
„Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit şi Sudan au întrerupt sau au limitat relaţiile diplomatice cu Iranul. Dupa ce a întrerupt legaturile cu Teheranul, Riadul intrerupe legaturile aeriene şi comerciale cu Iranul. Totodată, mai mulţi aliaţi ai Arabiei Saudite au luat la randul lor măsuri diplomatice împotriva statului iranian, dupa ce ambasada saudită la Teheran a fost atacata de protestatari furioşi din cauza deciziei Arabiei Saudite sunnite de a-l executa pe liderul religios șiit proeminent Nimr al-Nimr. Bahreinul a rupt relațiile diplomatice cu Iranul. Autoritățile de la Manama le-au cerut diplomaților iranieni să părăsească țara în 48 de ore. Emiratele Arabe şi-au rechemat ambasadorul din Iran şi au redus nivelul relaţiilor diplomatice cu această ţara. Şi Sudanul a decis să-l expulzeze pe ambasadorul Iranului. Aproximativ 80 de saudiți – diplomați și familiile lor – au părăsit Iranul, după ruperea relațiilor diplomatice dintre Riad și Teheran. Rusia consideră ilegale atacurile asupra ambasadei saudite din Teheran şi este pregatită sa fie mediator între Arabia Saudita si Iran. Aproximativ 3.000 de persoane au manifestat luni la Teheran, împotriva Arabiei Saudite care a executat un important lider șiit. Ministrul de Externe saudit spune ca Nimr Baqer al-Nimr, executat recent de regimul saudit, a fost un terorist implicat în atacuri. Germania a făcut apel luni la Arabia Saudită și Iran să se angajeze într-un dialog și să facă uz de toate opțiunile de care dispun pentru a-și ameliora relațiile bilaterale”, mai scrie Guardian.
“ONU condamnă atacurile asupra ambasadei saudite din Iran”, titrează The New York Times.
“Consiliul de Securitate al ONU a condamnat "cel mai ferm posibil atacurile" contra misiunilor saudite la Teheran şi Maşhad, în nord-estul Iranului, care au avut loc după ce Riadul a executat un demnitar şiit saudit. Consiliul "şi-a exprimat profunda îngrijorare în faţa acestor atacuri" şi a cerut Teheranului "să protejeze instalaţiile diplomatice şi consulare", în conformitate cu obligaţiile sale internaţionale. În schimb, comunicatul Consiliului de Securitate nu face nicio referire la execuţia liderului religios şiit. Turcia consideră că tensiunile dintre Iran şi Arabia Saudită reprezintă un pericol pentru butoiul de pulbere din Orientul Mijlociu. Turcia a lansat luni un apel Iranului şi Arabiei Saudite să reducă tensiunile, subliniind că ostilitatea dintre aceste două puteri ale lumii musulmane nu poate decât să înrăutăţească situaţia. "Vrem ca aceste două ţări să renunţe imediat la situaţia tensionată care cu siguranţă va agrava tensiunile puternice din Orientul Mijlociu", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, vicepremierul Numan Kurtulmus, citat de agenţia de presă Anatolia. "Regiunea este deja un butoi cu pulbere", a continuat viceprim-ministrul la finalul unei şedinţe de guvern. "Este de ajuns. Avem nevoie să trăim în pace în regiune", a mai spus el. Relaţiile Turciei cu Arabia Saudită s-au încălzit considerabil în ultimele luni, iar în decembrie preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a efectuat o vizită la Riad unde a avut o întrevedere cu regele Salman. Cele două ţări, în mare majoritate populate de sunniţi, au aceeaşi viziune despre conflictul sirian, considerând că numai plecarea preşedintelui Bashar Al-Assad – sprijinit de Iran, stat cu care Turcia are în ultimele luni relaţii din ce în ce mai tensionate – va putea pune capăt războiului civil.”
“Dow Jones a pierdut 450 de puncte, cea mai dezastruoasă deschidere din ultimii 84 de ani”, titrează upi.com
“Piata americană s-a prăbusit ieri la scurt timp dupa deschidere. S&P 500 a scăzut 2%, NASDAQ a fost mai jos cu 2,5 procente, iar Dow Jones Industrial Average a pierdut 450 puncte dupa cele întamplate pe bursele din China, cea mai scazută cotaţie de deschidere din ultimii 84 de ani. Până la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare Dow a mai recuperat, închizând la minimul ultimilor 8 ani. Beijingul a oprit luni tranzacţionarea acţiunilor, după activarea unui mecanism destinat să prevină volatilitatea, în urma declinului cu peste 7% al indicelui CSI 300, care cuprinde acţiunile listate la bursele din Shanghai şi Shenzhen. Pietele europene au tranzactionat ieri pe rosu, cu indicele DAX al Bursei din Frankfurt pierzand 4 procente si STOXX Europe 600 mai jos cu 2.4% chiar inainte de deschiderea burselor din SUA. Potrivit analiştilor financiari, datele publicate luni dimineaţă privind indicele PMI pentru luna decembrie, care arată activitatea industrială, au indicat o scădere mai mare decât se estima, ceea ce a dus la declinul încrederii investitorilor şi la turbulenţe pe pieţele bursiere.”
“Yuan-ul slabeşte din nou”, scrie portalul de ştiri Business Insider.
“Banca Populară Chineză – PBOC a anunțat cursul de referinţă pentru moneda yuan – și este din nou slab. Rata CNY / USD a fost stabilit la 6.5169, mai mare decât cea fixată luni, de 6.5032, dar sub nivelul închiderii de ieri, de 6.5338. O cifră mai mare indică faptul că dolarul american s-a consolidat față de moneda chineză. Spre deosebire şedinţa de tranzacţionare de ieri, piețele financiare şi-au început ziua mai blând. Active cu risc s-au mutat marginal, fapt care arată că nivelul turbulenţelor nu mai este la fel de mare ca luni. Dar pieţele chineze sunt în continuare în cădere, în pofida măsurilor luate de regulatorii de la Beijing.”
„Volkswagen, dat în judecată în SUA în scandalul emisiilor”, scrie The Wall Street Journal.
„Departamentul american al Justiţiei a intentat, luni, o acţiune judiciară contra grupului auto german Volkswagen, cerând daune materiale pentru poluarea generată prin manipularea emisiilor la 600.000 de vehicule diesel. "Aproximativ 600.000 de vehicule diesel au avut softuri instalate cu scopul manipulării testelor privind emisiile, generând emisii care au depăşit standardele Agenţiei pentru Protecţia Mediului EPA şi poluând atmosfera", acuză Departamentul american al Justiţiei. "Grupul auto Volkswagen a încălcat astfel Legea privind Aerul Curat prin vânzarea de vehicule cu parametri diferiţi de normele convenite prin certificatele emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului", subliniază instituţia în solicitarea de intentare a procesului civil contra companiei germane. Dacă va fi găsit vinovat de poluarea atmosferei, grupul auto Volkswagen riscă să plătească daune materiale de zeci de miliarde de dolari. Volkswagen a anunţat la sfârşitul lunii septembrie 2015 că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.”
“Barack Obama a început o ofensivă împotriva armelor de foc”, scrie Le Monde.
“Preşedintele SUA, Barack Obama, prezintă marţi o serie de măsuri vizând "reducerea violenţei cu arme de foc", a anunţat luni executivul american. Obama, care va lua cuvântul din saloanele Casei Albe la 18.40 ora României, va prezenta un ansamblu de decizii "de bun simţ" pentru a reglementa mai bine circulaţia şi folosirea armelor de foc care fac anual aproximativ 30.000 de morţi în Statele Unite. Preşedintele SUA va fi intervievat de Anderson Cooper şi va răspunde întrebărilor publicului. Circa 90 de persoane îşi pierd viaţa prin împuşcare în fiecare zi în SUA, ţară în care numărul armelor de foc individuale îl depăşeşte pe cel al locuitorilor. În faţa acestei situaţii, guvernul lui Obama ar putea emite până la jumătatea lunii ianuarie o serie de decrete care vor generaliza obligaţia verificării antecedentelor judiciare şi psihiatrice înainte de orice vânzare de arme. Această strategie a reglementărilor are scopul de a ocoli Congresul, unde orice veleitate de a legifera controlul asupra armelor se loveşte de blocajul unei majorităţi a aleşilor. “Hotărârea mea în Noul An este de a progresa pe cât posibil faţă de epidemia violenţelor cu arme de foc”, a declarat preşedintele Barack Obama.”