„Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg s-a declarat îngrijorat în urma rapoartelor care arată o implicare militară în creştere a Rusiei în Siria. "Orice sprijin militar regimului Assad ar putea duce la o escaladare a conflictului și la pierderi suplimentare de vieți nevinovate ", a avertizat oficialul Alianţei Nord-Atlantice. De câteva zile, americanii sunt îngrijorați de o posibilă creștere a prezenței ruse în Siria, fără ca aceste temeri să fie susținute de dovezi clare. Cel puţin trei avioane militare de transport ruseşti au aterizat în Siria în ultimele zile, au declarat marţi responsabili americani pentru AFP. Două dintre avioane sunt cargouri gigant Antonov 124 Condor, iar al treilea este un avion de pasageri. Una dintre surse a declarat că avioanele au aterizat pe un aeroport din regiunea Latakia, din nord-vestul teritoriului sirian, un bastion al regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Ruşii au ridicat de asemenea în acest loc construcţii provizorii ce ar putea primi "sute de persoane" şi echipamentul aeroportului. "Toate acestea sugerează instalarea unei baze aeriene avansate", a adăugat această sursă, precizând că "nu are informaţii" privind o eventuală prezenţă de arme ruseşti acolo. Secretarul de stat american John Kerry i-a telefonat sâmbătă omologului său rus Serghei Lavrov pentru a-şi exprima temerile faţă de riscul "escaladării" conflictului dacă Moscova se angajează militar alături de regimul lui Bashar al-Assad , potrivit Departamentului de Stat, aminteşte France Presse. Regimul de la Damasc a negat prezenţa de trupe sau activităţi militare ruseşti pe teritoriul sirian după preocupările SUA cu privire la o posibilă implicare a Moscovei în ţara aflată în război. Rusia a declarat luni la rândul ei că "partea rusă nu a ascuns niciodată că livrează echipamente militare autorităţilor siriene pentru a lupta împotriva terorismului", dar a refuzat să dea detalii asupra angajamentului Moscovei în favoarea regimului de la Damasc. SUA au cerut de asemenea Greciei să refuze tranzitul avioanelor militare ruseşti în spaţiul ei aerian, potrivit Atenei. La rândul ei, Bulgaria a anunţat că a refuzat ca avioanele militare ruseşti să-i traverseze spaţiul aerian. Rusia a cerut marţi explicaţii Bulgariei în legătură cu interzicerea zborurilor avioanelor ruseşti cu destinaţia Siria, a declarat adjunctul ministrului de externe rus Mihail Bogdanov. ''Deţinem suficiente informaţii care ne provoacă îndoieli serioase în legătură cu încărcătura avioanelor, ceea ce reprezintă motivul refuzului '', a adăugat purtătoarea de cuvânt bulgară, mai citim în Le Monde.
“Toată lumea vrea să plece: moartea oricărei speranţe în adduce pe tinerii sirieni în Europa”, titrează The Guardian, în pagina electronică.
“Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker prezintă miercuri noua schemă de redistribuire a refugiaţilor între statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unor cote obligatorii. În cadrul discursului său anual privind Starea Uniunii, ce va fi rostit în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, Juncker va detalia noul plan, ale cărui principii generale sunt în mare parte cunoscute. Astfel, refugiaţii vor fi distribuiţi conform unei formule care se bazează 40% pe Produsul Intern Brut al ţărilor, 40% pe numărul de locuitori, 10% pe rata şomajului şi 10% pe numărul de refugiaţi deja aflaţi în fiecare ţară membră înaintea apariţiei crizei din acest an. Planul prevede relocarea a 120.000 de persoane în plus faţă de cele 40.000 de persoane propuse anterior de Comisie pentru a fi redistribuite. Aceste cote plasează Germania în prima linie – 31.443 refugiaţi, ceea ce înseamnă o cotă de 26,2% din cei 120.000 de noi refugiaţi, urmată de Franţa – 24.031, o proporţie de 20% şi Spania – 14.931, o cotă de 12,4%, conform unor surse europene. Berlinul le-a ceruit însă marţi partenerilor săi europeni ''să-şi deschidă mai larg'' porţile pentru zecile de mii de refugiaţi care intră în Europa. Potrivit unei surse europene citate de Reuters, România ar urma să primească peste 6.300 de solicitanţi de azil în cazul în care noua schemă va fi adoptată de liderii statelor membre ale UE. Conform propunerii precedente a CE, din luna mai, România ar fi urmat să primească 1.705 solicitanţi de azil, dintr-un total preconizat de 40.000. Însă, noua schemă prevede că în România ar trebuie să fie relocaţi alţi 4.646 de refugiaţi, dintr-un total suplimentar de 120.000. Astfel, dacă liderii europeni vor fi de acord cu noua schemă, România ar urma să primească în total 6.351 de solicitanţi de azil, dintr-un total estimat de 160.000. Cei 160.000 de refugiaţi i-ar include pe care 66.400 care au ajuns în Grecia, cei 54.000 care au ajuns în Ungaria şi pe cei 39.600 care se află în Italia.”
“Imaginile arată cum o angajată a unei televiziuni ungare, cameraman pe câmpurile Ungariei invadate de refugiaţi, loveşte cu piciorul imigranţi. A fost concediată!”, scrie portalul de ştiri Business Insider.
“O angajată a unei televiziuni ungare în funcţia de cameraman TV a fost concediată marţi după ce au apărut imagini cu ea lovind cu piciorul imigranţi, inclusiv copii, în timp ce aceştia forţau un cordon de poliţie la Röszke în sudul Ungariei. Imaginile o arată pe femeie, Petra Laszo, lovind un bărbat ce fugea cu un copil şi într-un incident separat lovind cu piciorul un alt copil. Aceste imagini au fost difuzate de N1TV, un canal online apropiat partidului de extremă-dreaptă Jobbik. "O colegă de la N1TV s-a comportat astăzi într-un mod inacceptabil la punctul de adunare de la Röszke", afirmă într-un comunicat redactorul şef al N1TV, Szabolcs Kisberk, postat pe pagina de Facebook a canalului. "Contractul de muncă al operatoarei a fost reziliat cu efect imediat de astăzi, considerăm cazul închis", precizează comunicatul. Scenele au avut loc în timp ce sute de migranţi forţau marţi un cordon al poliţiei ungare în apropiere de frontiera cu Serbia, unde zeci de mii de persoane au trecut graniţa în ultimele luni.”
“UE si SUA au încheiat un acord privind protecţia datelor cu caracter personal”, titrează The Wall Street Journal.
“Uniunea Europeană şi Statele Unite au ajuns la un acord privind protecţia datelor, ce va permite europenilor să sesizeze justiţia americană în cazuri de utilizare abuzivă a datelor lor personale în Statele Unite, a anunţat UE. "Odată intrat în vigoare, acest acord va garanta un nivel ridicat de protecţie a tuturor datelor personale transmise de autorităţile judiciare de pe ambele maluri ale Atlanticului", a declarat comisarul european pentru justiţie Vera Jourova. "El va garanta în special tuturor cetăţenilor europeni să-şi vadă drepturile în legătură cu datele lor personale aplicate de tribunalele americane", a adăugat Jourova. Acest aşa-numit "acord-umbrelă", care se referă la schimbul de informaţii în scopuri judiciare, a fost încheiat după patru ani de negocieri. Negocierile au fost îngreunate de preocupările europenilor născute după dezvăluiri despre interceptări la scară largă realizate de serviciile secrete americane. De asemenea, acordul deschide calea pentru proiectul Uniunii Europene de a crea un registru cu datele pasagerilor companiilor aeriene. Această măsură, cerută de Statele Unite, a fost mult timp împotmolită în Parlamentul European, unde căutarea unui echilibru între protecţia vieţii private şi lupta împotriva terorismului a provocat dezbateri aprinse. Comisarul european a estimat că acordul este "un pas important" în "restabilirea încrederii în schimbul de date între UE şi SUA" şi că va întări "drepturile europenilor la intimitate". Acordul trebuie încă aprobat de Congresul Statelor Unite înainte de a intra în vigoare.”
“China îşi încordează muştii înainte de vizita de stat”, titrează The New York Times.
“În timp ce președinte chinez Xi Jinping se pregătește pentru prima sa vizită de stat în Statele Unite în această lună, Washington-ul a avertizat că ar putea sancţiona companii chineze cu sancțiuni în urma atacurilor cibernetice pentru extragerea de secrete comerciale. Beijingul este acum impins înapoi într-un mod neortodox: prin organizarea unui forum de tehnologie pentru a demonstra propria putere asupra industriei tech americane. La reuniunea care se va avea loc 23 septembrie în Seattle, este planificat să participe țarul Internetului chinez, Lu Wei. La reuniune vor participa de asemenea mai mulţi directori executivi din China, inclusiv Robin Li de la Baidu și Jack Ma de la Alibaba, alături de directorii de la top americani, inclusiv Apple, Facebook, IBM, Google și Uber.”