“Pentagonul vrea ca dronele să înlocuiască soldaţii din Peninsula Sinai”, citim pe site-ul newsunited.com
“Pentagonul a anunţat marţi că doreşte să reducă numărul soldaţilor americani angajaţi în cadrul unei forţe de menţinere a păcii în peninsula egipteană Sinai pentru a-i înlocui cu drone, în special din cauza ameninţării grupării Statul Islamic. Aproximativ 700 de membri ai forţelor americane participă la o misiune de menţinere a păcii sub egida Naţiunilor Unite, înfiinţată pe baza Tratatului de pace israeliano-egiptean semnat în 1979 după Acordurile de la Camp David. Misiunea, compusă în total din vreo 1.700 de soldaţi, a rămas destul de discretă de la înfiinţare, dar o serie de atacuri ale jihadiştilor din Statul Islamic comise în ultimele luni au plasat aceste trupe în stare de alertă. În septembrie, explozia unei bombe artizanale, amplasată pe un drum care duce spre baza lor, a rănit şase Căşti Albastre, printre care patru americani. Pentagonul rămâne "pe deplin angajat" în misiunea Forţei multinaţionale de observatori FMO, însă intenţionează să utilizeze drone şi alte mijloace tehnologice pentru a efectua misiuni mai riscante, a afirmat purtătorul de cuvânt Jeff Davis. "Nu cred că a vorbit cineva despre vreo retragere masivă. Vom analiza numărul persoanelor pe care le avem la faţa locului şi dacă anumite funcţiuni pot fi automatizate", a explicat el. În această privinţă, a adăugat purtătorul de cuvânt, secretarul Apărării, Ashton Carter, şi alţi oficiali americani au angajat "discuţii oficiale" cu Israelul şi Egiptul. De asemenea, administraţia de la Washington intenţionează să retragă o parte din aceste trupe, staţionate în apropiere de Fâşia Gaza, pentru a le transfera la o bază situată mai spre sudul peninsulei. Unii dintre jihadiştii care operează în Sinaiul egiptean au jurat fidelitate în noiembrie 2014 grupării Statul Islamic, care îşi exercită controlul asupra unor regiuni din Siria şi Irak. Egiptul face faţă unei insurecţii a grupărilor jihadiste înarmate în Peninsula Sinai de la destituirea în 2013 a preşedintelui islamist Mohamed Morsi", mai scrie newsunited.com
“Raid al procurorilor de la Crima Organizată la sediul firmei de avocatură Mosack Fonseca”, titrează The Guardian, în pagina electronică.
“Procurorii de crimă organizată au percheziționat marţi birourile firmei de avocatură Mossack Fonseca, în căutarea dovezilor spălării banilor și finanțării terorismului, în urma unei scurgeri de documente cu privire la paradisurile fiscale, care a pus în situaţie delicată bogaţii săi clienți internaționali. 6 ofițeri de poliție au făcut un perimetru în jurul birourilor Mosack Fonseca în timp ce procurorii au căutat documente în firmă. Guvernul panamez a anunţat la scurt timp după scurgerea de informaţii că va investiga cele întâmplate.”
“Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, pierde un alt partener de coaliţie”, titrează The Wall Street Journal.
“Partidul Progresist, până în prezent aliat al preşedintei de stânga Dilma Rousseff, a decis să se retragă din coaliţia guvernamentală şi a anunţat că majoritatea celor 47 de deputaţi ai săi vor vota în favoarea destituirii şefei statului. "Partidul a părăsit majoritatea", a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a acestei formaţiuni, cu câteva zile înainte de votul decisiv al deputaţilor care se vor pronunţa duminică asupra viitorului preşedintei. Tabăra prezidenţială a fost abandonată la sfârşitul lunii martie de principalul său aliat, Partidul Mişcării Democratice Braziliene, trecut în opoziţie.”
“Islamul, dreptul muncii, strategia politică: Manuel Valls explică”, scrie Le Monde.
„Premierul francez Manuel Valls estimează ca posibilă “demonstrarea faptului că islamul este compatibil fundamental cu Republica”, în pofida rezervelor exprimate de “majoritatea francezilor”. “În prezent, laicitatea se confruntă cu o creştere a islamului radical, dar şi a locului islamului în societăţile noastre. Cred că în ţara mea, în mesajul ei şi în valorile sale universale. Mi-ar plăcea să fim capabili să demonstrăm că islamul, mare religie în lume şi a doua religie în Franţa, este compatibil fundamental cu Republica, democraţia, valorile noastre, egalitatea între bărbaţi şi femei”, afirmă prim-ministrul francez. La întrebarea cotidianului dacă această demonstraţie nu a fost făcută deja, şeful guvernului socialist răspunde: “Unii nu vor s-o creadă, majoritatea concetăţenilor noştri se îndoiesc, dar eu sunt convins că este posibilă”. “Din această cauză, compatrioţii noştri de confesiune şi cultură musulmană trebuie protejaţi de stigmatizare, de acţiuni antimusulmane. Trebuie protejaţi şi de ideologia salafistă”, a adăugat el, insistând asupra ideii de protejaţi. Săptămâna trecută, Manuel Valls lansase deja un apel la o tresărire a orgoliului naţional pentru a demonstra că “există loc şi compatibilitate între islamul în Franţa şi în Europa cu valorile noastre, cu democraţia, laicitatea, cu egalitatea femei-bărbaţi”. El invitase, de asemenea, la mobilizare împotriva salafiştilor în Franţa, o minoritate fundamentalistă din trecut, potrivit lui, la câştigarea bătăliei ideologice şi culturale asupra islamului. Musulmanii reprezintă circa cinci milioane din populaţia Franţei, fiind cea mai importantă comunitate în Europa.”
“Departamentul de Stat al SUA: Rândurile Statului Islamic n-au fost niciodată atât de rarefiate”, titrează The New York Times.
“Adjunctul secretarului de stat american Antony Blinken a estimat marţi că rândurile grupării jihadiste Statul Islamic ''n-au fost niciodată atât de rarefiate'' din 2014, când Statele Unite ale Americii au început să facă o inventariere a membrilor organizaţiei. ''Lucrând cu parteneri locali, am recucerit 40% din teritoriile pe care Daesh – acronimul în arabă al Statului Islamic) le controla în urmă cu un an în Irak şi 10% în Siria'', a declarat Blinken. ''De fapt, estimăm că rândurile Daesh n-au fost niciodată atât de rarefiate de când am început să-i inventariem pe partizanii lor în 2014'', a adăugat Blinken, care s-a adresat comisiei senatoriale pentru supervizarea fondurilor alocate Departamentului de Stat în lupta împotriva extremismului violent. Blinken nu a oferit cifre privind efectivele actuale al Statului Islamic, dar, în septembrie 2014, un responsabil al serviciilor secrete americane declara pentru AFP că CIA estimează numărul combatanţilor locali şi străini ai Stat Islamic între 20.000 şi 31.500. De la acea dată, forţele irakiene şi kurde, susţinute de către coaliţia internaţională condusă de Washington, au recucerit oraşele Tikrit şi Ramadi în Irak şi jihadiştii Statului Islamic au fost izgoniţi din cetatea antică siriană Palmira de către trupele regimului lui Bashar Al-Assad.”