“Cancelarul german Angela Merkel a oferit Turciei asistenţă financiară şi perspectiva unor progrese mai rapide în procesul de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană, în schimbul ajutorului Ankarei pentru stăvilirea afluxului de migranţi spre Europa. “Cred că am folosit criza prin care trecem, printr-o mişcare foarte dezordonată şi necontrolată de refugiaţi, pentru a ajunge la o cooperare mai strânsă în multe probleme, atât între Uniunea Europeană şi Turcia, cât şi între Germania şi Turcia”, a subliniat cancelarul Angela Merkel în conferinţa de presă comună cu omologul său Ahmet Davutoglu, susţinută la Palatul Dolmabahçe din Istanbul, pe malul Bosforului. Cei doi lideri au convenit că nu poate exista o soluţie durabilă la criza migranţilor fără o rezolvare a conflictului din Siria, de unde peste 2 milioane de oameni s-au refugiat în Turcia. O “zonă sigură” în nordul Siriei, o propunere îndelung susţinută de Turcia, dar care a primit puţin sprijin internaţional, este extrem de necesară pentru oprirea afluxului de refugiaţi, a subliniat Davutoglu, avertizând asupra unui potenţial nou val de migraţie în contextul intensificări luptelor în jurul oraşului sirian Alep, unde forţele regimului avansează. Tema liberalizării vizelor pentru cetăţenii turci ar trebui devansată pentru iulie 2016 în loc de anul 2017, în schimbul semnării de către Turcia a acordului de readmisie care ar permite returnarea migranţilor din Europa, a mai afirmat premierul Davutoglu. Potrivit Angelei Merkel, “Germania este pregătită să ofere sprijin” în acest scop. “Dacă vorbim despre problema liberalizării vizelor, putem discuta în grupul de lucru germano-turc despre posibilităţi precise de a impulsiona facilitarea vizelor”, a declarat ea. Un acord cu Turcia în materie de refugiaţi ar trebui să includă şi deschiderea unor noi capitole de negociere în procesul de aderare la UE. Cancelarul german a propus deschiderea capitolelor 17, 23 şi 24 de negociere, referitoare la politica financiară, justiţie şi libertăţi fundamentale, precizând că va apăra această poziţie în faţa unei eventuale opoziţii din partea Republicii Cipru. Merkel a discutat apoi cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a precizat că a cerut sprjinul Germaniei, dar şi al Franţei, Marii Britanii şi Spaniei, pentru accelerarea procedurilor de aderare a Turciei la blocul comunitar”, mai scrie Der Spiegel.

“Angela Merkel negociază în Turcia întărirea frontierelor europene”, citim în Le Monde.

“Cancelarul german Angela Merkel a efectuat duminică o vizită delicată de o zi în Turcia, UE negociind cu vecinul său să mențină pe teritoriul turc o cotă mai mare de migranți care fug de războiul sirian spre Europa. Merkel spune că obţinut un progres, care leagă această cooperare de relansarea procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeană deschis oficial în 2005 și care acum a stagnat. Cancelarul speră că va deschide capitolul economic și monetar, deschizând calea pentru facilități de viză. Angela Merkel s-a întâlnit cu președintele islamic-conservator Recep Tayyip Erdogan, iar întâlnirea nu a avut loc în palatul prezidențial grandios din Ankara – mai multe surse au menționat disconfortul Angelei Merkel faţă de această idee. Dar fotografiile reuniunii de la Istanbul rămân în nota pompoasei atmosfere neo-otomane, devenită semnătura domnului Erdogan.”

„Atacul de la Be’er Sheva arată că starea de calm este încă departe”, scrie publicaţia israeliană Haaretz.

„Atacul de duminică noapte la stația centrală de autobuz din Be'er Sheva, ca şi atacul de săptămâna trecută dintr-un autobuz din Ierusalim și un incidentul din tabăra de refugiați Qalandiyah, reflectă revenirea de arme într-o imagine a terorii. Cel puţin cinci persoane au fost rănite într-un atac comis într-o staţie de autobuz din Be’er Sheva, în sudul Israelului, a anunţat poliţia, precizând că unul din agresori a fost împuşcat. Doi atacatori, despre care se crede că sunt palestinieni, au deschis focul asupra persoanelor aflate în staţia de autobuz. Cinci oameni au fost răniţi, unul dintre ei fiind în stare gravă, a declarat un responsabil al serviciului de ambulanţă. Conform unui purtător de cuvânt al poliţiei, un atacator a fost ucis, iar identitatea celui de-al doilea este verificată.”

„Creşterea economică a Chinei, la 6,9%, scrie portalul de ştiri Business Insider.

“Ritmul de creştere al Chinei în trimestrul trei din 2015 a fost mai rapid decât se aşteptau analiştii, deoarece avansul serviciilor a compensat încetinirea sectorului industrial şi al pieţei imobiliare, a anunţat luni Biroul Naţional de Statistică. În perioada iulie – septembrie 2015, PIB-ul celei de-a doua economii a lumii a înregistrat o expansiune de 6,9%, faţă de 7% în primele două trimestre ale anului şi 7,3% în 2014. Este cel mai lent ritm de creştere din primul trimestru din 2009, dar mai ridicat decât avansul de 6,9% previzionat de analişti. FMI estimează o creştere de 6,8% în 2015, în timp ce autorităţile de la Beijing se aşteaptă la un avans de aproximativ 7% – cel mai slab ritm de creştere din ultimii 25 de ani. Guvernul de la Beijing a anunţat planuri de majorare a cheltuielilor pentru proiecte de infrastructură, pentru a compensa încetinirea sectorului industrial şi al pieţei imobiliare. De asemenea, economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală a Chinei să reducă rata dobânzii până la sfârşitul anului, pentru a stimula economia. Pieţele bursiere mondiale urmăresc cu atenţie orice semn de încetinire economică a Chinei, responsabilă pentru 13% din PIB-ul mondial. În dorinţa de a calma situaţia de pe bursă şi a arăta că este hotărâtă să susţină activitatea economiei, Banca Centrală a Chinei a anunţat recent o nouă reducere a dobânzii de bază, cea de a cincea reducere a costului creditului după luna noiembrie 2014. În plus, instituţia a redus şi nivelul rezervelor minime obligatorii pentru bănci, cu intenţia de a le stimula să acorde mai multe credite şi a reduce costul împrumuturilor pentru companii, persoane fizice şi autorităţi locale.”

“Puțini sunt cei care dau o şansă Venezuelei, în timp ce economia ţării se luptă să supravieţuiască”, titrează The New York Times. „Moneda Venezuelei s-a prăbușit. Dar rata de schimb oficială este neschimbată, ceea ce duce la absurdități cum ar fi că un bilet la film costă 60 de dolari la cursul oficial, iar pe piaţa neagra costă 54 cenţi.”

„Extrema dreaptă câştigă alegerile din Elveţia”, titrează The Wall Street Journal.

„Dreapta populistă elveţiană UDC, anti-imigraţie şi anti-Uniunea Europeană, a înregistrat duminică un progres spectaculos în alegerile parlamentare, ieşind întărită din acest scrutin ca cel mai mare partid din Confederaţia Helvetică şi exercitând presiuni asupra Bernei pentru a introduce cote în legătură cu persoanele ce vin din Uniunea Europeană. UDC obţine aproape o treime din locurile Consiliului Naţional, cel mai mare număr pentru un partid în Elveţia în cel puţin un secol, potrivit previziunilor agenţiei elveţiene de presă ATS şi televiziunii publice RTS.”