„Preşedintele rus Vladimir Putin a reapărut pe scena publică luni, după o neobişnuită absenţă. Liderul de la Kremlin a avut o întrevedere la Sankt Petersburg cu omologul său din Kârgâzstan, Almazbek Atambaiev, după zece zile de absenţă care au suscitat numeroase zvonuri dintre cele mai neobişnuite şi bizare. Această întâlnire are loc după ce Putin şi-a suspendat câteva întâlniri săptămâna trecută, fapt care a dus la speculații privind starea sa de sănătate. Atunci când a fost întrebat în privinţa zvonurilor legate de dispariţia sa publică Putin a relicat: "M-aş plictisi fără zvonuri". AFP scrie că Vladimir Putin arăta oarecum palid la întâlnirea cu Atambaiev. Cu toate acestea este neclar dacă absenţa sa are legătură cu eventuale probleme de sănătate", scrie Busines Insider.
„Weekend-ul s-a sfârşit, iar petrolul se prăbuşeşte din nou”, mai scrie Business Insider.
„Weekend-ul s-a sfârşit, piețele sunt deschise, iar petrolul se trezeşte din nou trântit la pământ. Duminică dimineaţa la New York, West Texas Intermediate brut a scăzut cu peste 2% până la la nivelul 43.90 dolari pe baril, cel mai mic pret de WTI din ultimii șase ani. La ora 16,30 duminică petrolul şi-a revenit un pic, dar era încă în jurul valorii de 44.15 dolari pe baril, valoare cu mai mult de 1,5% mai mică decât decât închiderea de vineri după-amiază. Declinul prețurilor petrolului vine ca urmare a unei săptămâni dure pentru WTI, cu tarife de 50 de dolari pe baril lunea trecută, înainte de a închide săptămâna în jos, în jurul 45 dolari barilul."
„Euro, la un nou minim al ultimilor 12 ani”, citim în publicaţia The Wall Street Journal.
„Moneda euro a atins un proaspăt minim al ultimilor 12 ani față de dolar pe piaţa asiatică luni, investitorii văzând puține motive pentru a cumpara monedă unică într-un moment în care politicile monetare din zona euro și SUA continuă să fie divergente. Moneda unică a fost cotată luni dimineaţă la 1,0457 dolari, inainte de a mai recupera puţin şi a atinge 1,0527 dolari, comparativ cu 1,0496 vineri seara la New York.”
„Proteste în toată Brazilia! Manifestanţii cer demisia preşedintelui”, citim în publicaţia The New York Times. „Protestatarii din întreaga ţară cer demisia preşedintelui Dilma Rousseff, după un scandal de corupție jenant în care este implicată compania naţională de petrol Petrobras.”
„Conflictul din Ucraina: Vladimir Putin a fost pregătit pentru alertă nucleară”, titrează The Guardian.
„Moscova a fost pregătită pentru alertă nucleară pentru a asigura anexarea Crimeei anul trecut, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, într-un documentar preînregistrat difuzat duminică. Putin a mai spus că Rusia i-a salvat viața fostului președinte prorus, Viktor Ianukovici, despre care a spus că s-a aflat în pericol după ce "revoluționarii” au confiscat puterea după săptămâni de proteste violente la Kiev anul trecut. "Pentru noi a devenit clar și am primit informații că au existat planuri nu numai pentru capturarea sa, dar – fapt preferat de autoriii loviturii de stat – și pentru eliminarea lui fizică. După cum o figură istorică celebra a spus: "Nu e persoana, nu e problema, a spus Putin.”
„Înţelegerea dosarului nuclear iranian”, scrie publicaţia Le Monde în pagina sa electronică.
„Negocierile privind programul nuclear al Iranului, care s-au reluat duminică la Lausanne în Elveția, intră într-o fază decisivă. Termenul limită a fost deja amânat de două ori dupa încheierea unui acord interimar la 24 noiembrie 2013 la Geneva, între Iran și marile puteri adunate în grupul numit 5 + 1 – SUA, Rusia, China, Franța, Marea Britanie și Germania. Dar președintele american Barack Obama a declarat că nu va sprijini o nouă prelungire, dacă Iranul și marile puteri nu ajung la un acord politic până la sfârșitul lunii martie.”