„Guvernul de la Berlin a cerut constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite."Aşteptăm informaţii fiabile din partea constructorilor de automobile, pentru ca autoritatea competentă să poată verifica dacă manipulări comparabiule au avut loc în Germania sau în Europa", a declarat Andreas Kübler, purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Mediului. Ministerul german al Transporturilor nu a putut confirma că în Germania sau în Europa nu există înşelătorii precum cele practicate de Volkswagen în Statele Unite. Volkswagen a oprit vânzarea anumitor modele diesel în Statele Unite, în urma acuzaţiilor că a trişat în timpul testelor privind emisiile poluante ale acestora, iar, dacă grupul va fi găsit vinovat, riscă amenzi de până la 18 miliarde de dolari”, mai scrie Wall Street Journal.
“Acţiunile Volkswagen se prăbuşesc”, scrie The New York Times.
“Acţiunile companiei germane Volkswagen au înregistrat luni, la deschiderea pieţelor cel mai semnificativ declin din aproape ultimii 6 ani, după ce autorităţile de reglementare din SUA au acuzat compania de instalarea unor sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. Vineri, autorităţile de reglementare din SUA au cerut celui mai mare producător auto european să recheme aproximativ 500.000 de vehicule, amenzile totale putând ajunge la 18 miliarde de dolari. Acţiunile Volkswagen au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu 22%, la 125,40 euro, cel mai semnificativ declin din noiembrie 2009. Prăbuşirea semnifică pierderi în valoare de 15,4 miliarde de euro. La începutul şedinţei de tranzacţionare de luni se consemna o pierdere de 13 procente. Problemele Volkswagen au afectat şi alte companii auto, acţiunile BMW şi Daimler înregistrând o diminuare de aproximativ 4%.”
“VW este prins în capacană”, scrie portalul de ştiri Business Insider.
“Să fim direcţi: afacerea Volkswagen în SUA era deja groaznică înainte să aflăm că softul de emisii a creat o problemă de o asemenea anvergură la aproape 500.000 de masini. Pe termen scurt, situaţia este prombabil în curs de a se înrăutăţi, chiar dacă numai aproximativ un sfert din vehiculele pe care VW le vinde în SUA au motoare diesel turbo-direct-injectie sub capotă. Dar unul dintre puținele lucruri bune pe care le-am putut să le spunem despre eforturile VW de a reveni în partea de sus a pieței din SUA – alături de GM, Ford și Toyota – este că americanii conduc şi maşini diesel, care ar fi trebuit să fie arzătoare de ulei curat, şi nu aşa cumera în Statele Unite în anii 1970, când maşinile scoteau un fum de nu se mai ştia.”
“Liderii din Europa de Est sfidează efortul UE de a stabili cote de refugiați”, scrie The Guardian în pagina electronică.
„Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Ungaria și Letonia resping eforturile Bruxelles-ului de a forma o politică comună în privinţa primirii a doar 66.000 migranți, numindu-o ilegală. Negociatorii statelor membre ale Uniunii Europene au continuat luni să caute un compromis pentru relocarea a încă 120.000 de migranţi, în plus faţă de cei 40.000 despre care s-a convenit în luna iunie să fie împărţiţi prin cote voluntare, dar chiar dacă se va face o concesie semantică prin eliminarea expresiei “cote obligatorii”, o înţelegere pentru distribuirea şi a acestui al doilea mare grup de migranţi ar avea de fapt un caracter obligatoriu odată ce statele vor încheia un astfel de acord, la fel cum s-a întâmplat şi la Consiliul European din luna iunie, se arată într-o analiză publicată de AFP. Aproape 7.000 de imigranţi au sosit la sfârşitul săptămânii trecute în Bavaria (sud), punct de intrare în Germania dinspre Austria, cifră de trei ori mai mică după restabilirea controlului la frontiere, în 13 septembrie, potrivit poliţiei federale germane.”
“Faţă în faţă cu criza imigranţilor, croaţii întâmpină dificultăţi”, scrie Le Monde.
“Mai mult de 21.000 de refugiaţi au intrat în țară de miercurea trecută, iar autorităţile croate se luptă să își coordoneze activitățile. Croaţia îi va cere Greciei să înceteze trimiterea către restul Europei a imigranţilor sosiţi din Orientul Mijlociu, a afirmat luni ministrul croat de interne, Ranko Ostojic. “Afluxul de imigranţi din Grecia trebuie oprit. Voi cere aceasta la reuniunea de marţi a miniştrilor de interne din ţările Uniunii Europene'', a declarat Ostojic presei la centrul de primire Opatovac, în apropiere de oraşul Tovarnik din estul ţării. ''Este absolut inacceptabil ca Grecia să-şi golească centrele de refugiaţi şi să-i trimită pe oameni către Croaţia, via Macedonia şi Serbia'', a mai spus ministrul croat.”
“Alegeri Grecia: Tsipras sărbătoreşte Victoria”, scrie publicaţia germană Der Spiegel.
“Liderul stângii radicale Syriza, Alexis Tsipras, a depus jurământul de învestitură în funcţia de premier al Greciei luni seară, după victoria categorică a partidului său în alegerile legislative anticipate, care i-a adus un al doilea mandat în fruntea guvernului. Într-o ceremonie transmisă de posturile locale de televiziune, Tsipras a depus jurământul pe Constituţie, în prezenţa preşedintelui ţării, Prokopis Pavlopoulos. Liderul Syriza se distanţează astfel, pentru a doua oară după succesul de la alegerile din ianuarie, de tradiţia conform căreia premierul depune jurământul în prezenţa liderilor religioşi. El s-a angajat “pe onoarea şi conştiinţa sa să slujească poporul grec”. Syriza este marele câştigător al scrutinului legislativ anticipat de duminică, obţinând 35,46% din voturi, un procentaj care îi va aduce 145 din cele 300 de locuri din Parlament. Rivalii conservatori de la Noua Democraţie au primit 28,10% din voturi, urmând să beneficieze de 75 de locuri în legislativ. În vârstă de 41 de ani, Tsipras a anunţat deja că va reface coaliţia de guvernare dintre Syriza şi Grecii Independenţi – partid de dreapta naţionalist, care va beneficia de o majoritate de 155 de parlamentari.”