Nemuțumire majoră în China după ce s-a dat o decizie a Partidului Comunist Chinez de a majora vârsta de pensionare, în cadrul unui plan economic şi de dezvoltare pe termen lung, transmite Reuters. În 2018, aproape 250 de milioane din cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei aveau vârsta de peste 60 de ani. Este vorba de 17,8% din populaţie şi până în 2053 ar putea trece de 33%, susţine un important centru de reflexie.
Autorităţile „vor implementa o majorare graduală a vârstei de pensionare”, a anunţat recent agenţia de presă oficială Xinhua, citând planurile guvernului până în 2035. Chiar dacă nu a fost menţionată o dată precisă, informaţia a provocat nemulţumiri în rândul populaţiei.
„Majorarea vârstei de pensionare înseamnă că va trebui să ne amânăm ieşirea la pensie”, a scris vineri un utilizator al platformei Weibo, susține Agerpres.
Vârsta de pensionare în China este neschimbată și înseamnă 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei, funcţionari şi angajaţii din birouri. Autorităţile chineze nu au majorat încă vârsta de pensionare însă o propunere în acest sens din 2013 a provocat reacţii negative în rândul opiniei publice.
Experţii avertizează însă că ţara se confruntă cu o „bombă cu ceas demografică” pe măsură ce populaţia în vârstă creşte, iar forţa de muncă se diminuează, unul dintre motive fiind şi politica copilului unic care a fost în vigoare timp de aproape patru decenii şi care a fost abolită în 2016.
„Majorarea vârstei de pensionare este o tendinţă inevitabilă. Dacă călătoreşti în străinătate, vei descoperi că oamenii în vârstă de peste 60 de ani muncesc, acest lucru este ceva normal”, scrie vineri un comentator pentru cotidianul oficial Securities Times.
Vârsta de pensionare din China este mai mică decât în multe alte ţări. În Japonia este de 65 de ani, iar anul trecut guvernul condus de premierul Shinzo Abe a analizat posibilitatea majorării la 70 şi chiar la 75 de ani.