Preşedintelui FTSP, Ioan Zbârnea intervine în cazul grevei sindicaliștilor de la STB. Într-o postare pe pagina de Facebook, acesta se arată revoltat de modul în care situața contractelor de muncă în acest domeniu este gesionată.
De menționat este faptul că Federația Transportatorilor și Serviciilor Publice din România are în componență sindicate din cadrul societaților transportului public din Arad, Braşov, Constanta, Craiova, Galați, laşi, Ploiesti, Sibiu, Slatina, Suceava, Tg. Jiu, Tulcea și Vaslui.
FTSP arată că este solidară cu acțiunile de protest desfişurate de către Sindicatul Transportatorilor din București, iar membrii noștri vor protesta alături de colegi până la rezolvarea problemelor conflictuale.
Totodată, președintele FTSP a adăugat că în cazul în care nu se va rezolva această chestiune, transportul public local, urban și metropolitan va fi oprit în toată țara în următoarea perioadă.
El a subliniat faptul că angajații din domeniul transporturilor lucrează ”ca sclavii pentru niște salari mizere”, iar minimul de drepturi nu le sunt respectate.
Acesta și-a cerut scuze public dacă cere prea mult autorităților, adăugând că situația s-ar putea agrava dacă nu se iau măsurile corecte.
„Atragem atenția autorităților, la nivel national, că dacă nu se rezolvă situația Contractelor Colective de Muncă, situație ținută intentionat sub control pentru motivele Pandemiei și a Legii Bugetului , VOM OPRI TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL, URBAN ȘI METROPOLITAN ÎN TOATĂ ȚARA!!!
FTSP, avertisment pentru autorități
Ne a ajuns cutitul la os și nu mai vrem să muncim ca sclavii pentru niște salarii mizere, nu ne sunt respectate minimul de drepturi nici măcar acela „de a avea un trai decent si sănătos”. Totodată imi cer scuze daca am cerut prea mult.
Au iesit in stradă politistii, jandarmii, profesorii, angajații din sanitas, acum noi transportatorii ….. cine mai urmeaza ??? Alooooooooooo!!! România!!! Trezește-te!!!, este mesajul preşedintelui FTSP, Ioan Zbârnea.
Amintim faptul că reacția lui Ioan Zbârnea vine după ce sindicaliști STB au decis să continue greva. Edilul Capitalei, Nicușor Dan a reacționat și el în acest sens.
El a precizat că greva este una ilegală, având în vedere starea de alertă, subliniind totodată faptul că blocarea transportului în comun îi afectează major pe cetățeni.
„Este o grevă ilegală pentru multe motive. În primul rând, suntem în stare de alertă și nu se fac greve. Chiar dacă n-am fi în stare de alertă există obligație legală ca pentru transportul public să fie asigurată o activitate de o treime, lucru care nu se întâmplă.
Acțiunea în instanță este scrisă și depusă la tribunalul Bucuresti de către STB prin care solicită judecătorilor să constate că ațcțiunea este ilegală. Va fi o cerere de intervenție din partea municipalități care este și ea scrisă pentru că această grevă afectează viața a sute de mii de bucureșteni.
Nu este o grevă spontană, așa cum se afirmă. E o grevă orchestrată de sindicatul reprezentantiv și avem dovezile. Avem deja scrise plângerile penale împotriva liderilor de sindicat”, declara edilul.