Kaczyński și Orbán sunt cazuri speciale printre naționaliștii europeni nu pentru șovinism, ci pentru acțiunile lor autoritare împotriva opozanților interni și a instituțiilor europene și internaționale, arată ziarul.

Cum au devenit revoluționarii din 1989 nativiștii din anii 2010 și 2020? Există o serie de moduri de a răspunde, scrie publicația britanică.

În funcție de narator, poate fi o poveste de înstrăinare treptată sau o revenire forțată la interesul personal provocat de șocul extern. Sau poate fi rebeliunea adolescentină a elevilor împotriva foștilor lor profesori.

Tranziția de la comunism la democrație, condusă de „liberalismul la indigo”

În cartea ”Lumina care a eșuat”, semnată de politologul bulgar Ivan Krastev și de profesorul de drept american Stephen Holmes este argumentată ipoteza rebeliunii. Ei susțin că tranziția de la comunism la democrația capitalistă a fost condusă de „liberalismul la indigo”.

Europenii de Est și-au asumat să adopte obiceiurile, normele și instituțiile lumii occidentale, dorind să se bucure de prosperitatea și libertățile Occidentului. Problema,spun autorii, era că supunerea unui astfel de „imperativ imitațional” era „inerent stresantă” și „dificilă din punct de vedere emoțional”.

Confruntați cu umilința inferiorității perpetue, Viktor Orbán și Jaroslaw Kaczyński au folosit crizele economice și migraționale din 2008-2015 pentru a respinge liberalismul occidental și a promova o alternativă iliberală.

Krastev și Holmes văd emigrația din Europa Centrală și de Est ca un factor- cheie în înclinația către politica naționalistă.

Ultimii ani de exoduri ale creierelor au provocat o panică demografică, care, sugerează ei, sporește temerile cu privire la sosirea migranților din Orientul Mijlociu și din Africa.

În special în Ungaria, politica anti-imigranți a mers mână în mână cu eforturile de a stopa declinul populației cauzat de natalitatea scăzută și emigrare.

Orbán a desfășurat o politică familială ambițioasă și extrem de populară, care implică naționalizarea clinicilor de fertilizare in vitro, împrumuturi generoase și scutiri de impozite pentru tinerii căsătoriți și familiile numeroase.

A acordat cetățenie la mai mult de un milion de etnici maghiari care trăiesc în Slovacia, România, Croația, Serbia și Ucraina, creând o societate civilă a diasporei condusă de Fidesz. Sau ceea ce naționaliștii maghiari o consideră drept o „Ungarie Mare”.

în Polonia și Ungaria există unele dintre cele mai scăzute rate de emigrare din regiune

Cu toate acestea, și alte țări au asistat cum le pleacă milioane de cetățeni, dar nu s-au îndreptat spre iliberalism. Între 1989 și 2017, Letonia a pierdut 27% din populație, Lituania 22,5%, Croația 22% și Bulgaria 21%. Statele baltice și balcanice nu s-au schimbat la fel de mult ca Polonia și Ungaria.

Deși nativismul este prezent, nu a devenit factorul dominant în politica națională. În Bulgaria, o mișcare de protest pro-UE a devenit al doilea cel mai mare partid la alegerile parlamentare.

România, unde o cincime dintre locuitori a părăsit țara din 1990, a fost cuprinsă de eforturi anticorupție și de mișcări pro-Bruxelles. În schimb, în Polonia și Ungaria, unde iliberalismul a avansat foarte mult, există unele dintre cele mai scăzute rate de emigrare din regiune.

Partidele de guvernământ ale Poloniei și Ungariei urmăresc ceea ce consideră a fi o ruptură reală cu trecutul, decât tranziția mirajului din 1989. Naționalismul anti-liberal din Europa de Est este mai mult decât o izbucnire de pasiuni incontrolabile.

Revolta împotriva liberalismului a luat amploare la sfârșitul anilor ’90 și la începutul anilor 2000, pe măsură ce facțiuni din dreapta poloneză și maghiară au început să ceară o ruptură mai clară cu trecutul. Fidesz, care a guvernat împreună cu Partidul Independent al Micilor Fermieri conservatori, a promovat revizionismul Holocaustului, rasismul împotriva romilor.

Dar, din moment ce Ungaria a înregistrat o creștere economică solidă și a intrat în NATO, politicile cabinetului de dreapta au fost uitate rapid în capitalele occidentale.

Ca și în Ungaria, rolul comuniștilor polonezi reformați în tranziția politică spre democrația liberală a radicalizat în cele din urmă dreapta. În 1997, conservatorii au început mai întâi să ceară o „a patra republică poloneză”. Patru ani mai târziu, Lech și Jarosław Kaczyński au fondat partidul Lege și Justiție, promițând o purificare radicală și o reînnoire politică a societății poloneze.

În cele din urmă, opoziția poloneză și maghiară față de normele și drepturile UE nu a produs, așa cum s-a văzut în rîndul britanicilor care au votat pro Brexit, o dorință similară de suveranitate economică. Robinetul financiar de la Bruxelles a fost pur și simplu prea profitabil pentru a purea rezista. Între 2007 și 2020, statele UE din estul Europei au primit 395 miliarde de euro, din care jumătate au ajuns în Ungaria și Polonia.