Revolta împotriva lui Dacian Cioloș e maximă după ce acesta a aruncat în spațiul public amenințarea că va demisiona dacă proiectul său de preşedinte nu va fi asumat prin vot de către Biroul Politic. Tensiunile în USR după acest anunț au explodat.
La puțin timp după ce Dacian Cioloș a avertizat că va demisiona din USR, a început războiul. În timp ce unii dintre liderii partidului îl acuză de șantaj și amintesc de soarta lui Nicușor Dan fix pe același subiect, alții sar în apărarea lui Ciloș.
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, a atacat dur, susținând că șantajul lui Dacian Cioloș nu funcționează. ”În USR, şantajul şi ultimatumul nu funcţionează”, a transmis Radu Mihail, liderul senatorilor USRâ. El a dorit să puncteze că formaţiunea va merge mai departe.
Imediat, a venit și replica fostului ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă. Ea a vrut să explice că ”nu este despre şantaj, este despre a depăşi probleme şi a duce partidul într-un punct următor”.
Șantajul şi ultimatumul nu funcţionează, o ştim de la episodul Nicuşor Dan
”Da, este adevărat, sunt tensiuni la vârful USR. Provocate de cel care trebuia să unească partidul. Să negocieze. Să medieze. Preşedintele USR, Dacian Cioloş, ameninţă pe nepusă masa că îşi dă demisia dacă conducerea USR nu îi oferă puteri depline şi discreţionare. Pune un document în faţa BN şi ameninţă cu „ori faceţi ca mine, ori plec”. Am mai trăit un episod asemănător, în 2017, când chiar fondatorul partidului a procedat la fel”, a fost mesajul transmis, joi seară, pe grupul intern din partid de către Radu Mihail, liderul senatorilor USR.
El a ținut să sublinieze că ”USR este un partid democratic, nu un partid al unui singur om”. În plus, acesta a precizat că demisia unui preşedinte este un eveniment regretabil. Mihail și-a exprimat speranța ca Dacian Cioloş să nu îşi pună în aplicare ameninţarea.
„Renunţarea unui partid ca USR la mecanismele sale democratice interne este un eveniment mult mai tragic, este moartea acestui partid. USR a mai pierdut un preşedinte prin demisie. Dar a ieşit întărit, a crescut, a performat. În USR, şantajul şi ultimatumul nu funcţionează. O ştim de la episodul Nicuşor Dan. Vom merge mai departe”, a mai afirmat liderul senatorilor.
Cine i-a luat partea lui Dacian Cioloș
Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a sărit în apărarea liderului USR, susținând că nici urmă de șantaj și nici măcar despre victimizare. Cel puţin nu din partea lui Dacian Cioloş.
„Este despre a depăşi probleme şi a duce partidul într-un punct următor pentru care şi-a asumat şi a fost votat”, a transmis colegilor Ioana Mihăilă.
”Este, de exemplu, despre aproape 6 săptămâni în care încercările de clarificare a neregulilor la alegerile din diaspora au fost permanent sabotate. Mailuri trimise, fără răspuns. Solicitări de clarificări, blocate. Asta din postura mea de membru al comisiei numită în BN. Este despre ineficienţă în acest status quo. Şi (posibil) despre rea-voinţă”, a mai transmis Mihăilă.
Amintim că preşedintele USR a propus, în şedinţa de joi a partidului, un program politic cu numeroase modificări. El a afirmat că, dacă programul nu va fi votat, va demisiona din funcţie. Cioloş şi-a anunţat colegii că va supune proiectul votului Biroului Politic în cursul zilei de luni. Ulterior Barna l-a acuzat pe Cioloş de iresponsabilitate şi că aruncă partidul în aer în lupta pentru putere. Cioloș s-am apărat, susținând că poziția sa este una decorativă.