despre cum liderii de sindicat pot face rau economiei si pot prejudicia interesele celor pe care ii reprezinta, adica ale salariatilor. Matei Bratianu s-a infuriat pentru ca investitorii straini, prin vocea Consiliului Investitorilor Straini (CIS), au cerut modificarea unor prevederi tampite din Codul muncii. Acest santaj la vedere la adresa Guvernului ridica un mare semn de intrebare privind capacitatea BNS de a intelege realitatea si nevoile membrilor sai; atunci cand ataci pe fata capitalul strain sau ameninti investitorii autohtoni, nu faci decat sa limitezi apetitul pentru investitii si sa restrangi numarul de locuri de munca disponibile pentru membrii de sindicat.In plus, reprezentantul BNS a dovedit si ca nu intelege nimic din problemele puse in discutie atunci cand a opinat ca modificarile la Codul muncii ar transforma salariatul roman in sclav pe plantatia investitorului nemilos. In primul rand, fondul pentru protectia salariatilor in caz de faliment, prevazut acum in legislatia muncii, nu face decat sa blocheze resurse enorme ale companiilor si sa impiedice cresterea salariilor si angajarile; in plus, companiile eficiente vor finanta salariile din firmele falimentare, ceea ce nu este tocmai usor de acceptat. Angajatul poate fi protejat in alte moduri, nu printr-un fond mamut, administrat de nu se stie cine, care ar suge resursele tuturor firmelor din Romania. In al doilea rand, procedurile de angajare si de concediere sunt atat de complicate si de birocratice, incat sefii de companii petrec acum ore intregi in compania avocatilor pentru a descoperi cum sa ocoleasca legea, renuntand sa se mai lege la cap cu noi salariati. Exemplele pot continua cu clauzele de nonconcurenta, care obliga firmele sa plateasca sporuri pentru ca angajatii sa nu lucreze pentru concurenta in acelasi timp si cu fixarea saptamanii de lucru la 48 de ore, lucru care dezavantajeaza teribil lucratorii din industriile sezoniere, ca agricultura, constructiile sau turismul. Intr-o lume normala, in care liderii de sindicat apara interesele angajatilor si propriile privilegii, aceste aberatii legislative trebuiau sesizate chiar de catre respectivele organizatii si rezolvate impreuna cu patronatele. Motivul este simplu: o legislatie prea rigida este o piedica serioasa in calea investitiilor, iar firmele ezita sa angajeze personal atata timp cat costurile, in bani, timp, pierdere de productie sau nervi, sunt atat de mari incat nu merita. Paradoxal, Blocul National Sindical s-a ridicat, de aceasta data, impotriva salariatilor, fara argumente si fara nici o fundamentare a punctului de vedere. In loc sa lucreze cu cei care creeaza locuri de munca, pune Guvernul in situatia de a alege, printr-un santaj ilogic, intre voturi si banii investitorilor, cand, de fapt, cele doua merg in stransa legatura.O lege in care salariatii au 246 de drepturi si 58 de obligatii, iar angajatorii au 58 de drepturi si 246 de obligatii nu poate, in nici un fel, sa incurajeze investitiile si crearea de locuri de munca. Dar poate ca sefilor din sindicate le este teama, de fapt, de alte modificari care pot urma; de exemplu, cea legata de obligatia firmei de a pastra pe statele de plata un fost lider de sindicat timp de doi ani dupa incheierea mandatului.