În România, povestea pensiilor este una fără sfârșit. Inechitățile sunt de-a dreptul uriașe, iar încrederea contribuabililor că la sfârșitul carierei vor beneficia de o sumă suficient de mare pentru a-și asigura traiul zilnic, tinde spre 0. Nici noua lege a pensiilor nu le va rezolva.
Cele mai mari pensii din țară le au procurorii și judecătorii. Aceasta se calcluează diferit față de un angajat normal, adică nu pe baza contribuțiilor sociale, ceea ce determină în mod cert dezechilibre și inechități greu de explicat. Pensia medie a unui judecător sau procuror este de 13.134, conform datelor furnizate de Ministerul Muncii la solicitarea Capital.
Unii câștigă chiar mai mult de aproximativ 3.000 de euro lunar. De exemplu,Gheorghe Bălăşoiu este fost procuror şi fost comandat de penitenciar. El s-a pensionat în anul 2005 şi astăzi încasează LUNAR 56.800 lei brut, adică aproximativ 12.000 de euro. Din această sumă, 53.200 de lei este suportată de la bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de orice salariat sau firmă. Dacă s-ar ţine cont de contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale, atunci el ar avea dreptul la doar 3.600 lei pe lună brut. Dar legile votate de Parlament îi dau cu peste 11.000 de euro în plus.