Ultima mișcare făcută de Guvern joi stârnește o adevarată revoltă în rândul polițiștilor. Într-o postare pe pagina de Facebook, dindicatul Europol pune la zid Parlamentul pentru promisiunea pe care a încălcat-o. Mai exact, sursa citată afirmă că Parlamentul, prin majoritatea aflată la guvernare, a votat Legea bugetului fără amendamentul promis cu privire la acordarea celor două tranşe restante din Legea salarizării 153/2017.

Totodată, sindicaliștii spun că această măsură este o dovadă clară a faptului că persoanele care conduc România sunt imune atât la un dialog social, cât și în fața unor proteste pașnice.

„Astăzi, Parlamentul, prin majoritatea aflată la guvernare, PSD/PNL/UDMR, a votat Legea bugetului de stat FĂRĂ amendamentul promis cu privire la acordarea celor 2 tranşe restante din Legea salarizării 153/2017. E dovada clară că cei care ne conduc sunt imuni la proteste paşnice sau la dialogul social”, afirmă reprezentanţii Sindicatului Europol, într-o postare pe Facebook.

În acest context, sindicaliștii sunt pregătiți ca începând cu data de 1 ianuarie să blocheze întreaga activitate, la fel cum și magistrații au făcut-o. Astfel, conform sursei citate, polițiștii nu vor mai lucra nicio oră suplimentară și nu vor face nicio sarcină care nu există în fișa postului.

Polițiștii se pregătesc de revoltă

Aceștia au mai adăugat că se întreabă ce s-ar întâmpla dacă polițiștii de frontieră ar renunța să mai verifice cetățenii carantinați la intrare în țară, în contextul în care această atribuție nu este prevăzută în lege.

„Singura soluţie rămâne blocarea activităţii din 01 ianuarie 2022, precum au procedat şi magistraţii. Nicio oră suplimentară în plus, nicio sarcină pe înafara fişei postului, niciun compromis în favoarea instituţiei. Ne întrebăm în aceste zile ce s-ar întâmpla dacă poliţiştii de frontieră ar efectua controlul întocmai conform procedurilor sau cine ar verifica cei peste 100.000 de carantinaţi dacă TOŢI poliţiştii ar refuza această activitate, pentru simplul motiv că nu este o atribuţie a Poliţiei Române conform Legii 218/2002?!”, arată sindicaliştii.

De menționat este faptul că reacția sindicaliștilor vine duăă ce joi, Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat  proiectul de buget pentru anul 2022 şi proiectul de buget al asigurărilor sociale pentru anul 2022.

Proiectul de lege al bugetului pe anul 2022 a fost adoptat cu 294 de voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”. În același timp, proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2022 a fost adoptat cu 291 de voturi „pentru” şi 119 „contra”.