Italianul care s-a dat drept medic și a efectuat operații în România a deschis cutia Pandorei. Mediatizarea cazului a dus la apariția altora noi, atât în câmpul medicinei generale cât și a medicinei dentare.
Iată însă că specialiștii falși nu există doar în sistemul de Sănătate, ci a venit rândul domeniului de Construcții să fie zguduit de un scandal asemănător.
Astfel, nu mai puțin de 30 de ingineri și-au obținut diplome de licență de la Universitatea de Construcții din București, fără a îndeplini criteriile, anunță Vice.
Un audit intern de la finalul anului trecut, cerut de conducerea UTCB la Facultatea de Geodezie, una dintre cele șapte ale universității, a scos la iveală că 39 de diplome au fost eliberate pe baza unor situații școlare false, fără ca titularii să fi dat examenul de licență, să fi urmat integral cursurile sau să fi promovat toate examenele de sfârșit de an. Dintre acestea, 30 de diplome au ajuns la titulari și nouă nu au mai apucat să fie ridicate. Falsurile sunt acum obiectul unei anchete penale.