Presa locală din Alba şi Argeş relatează că zeci de mii de persoane au primit somaţii de plată a unor datorii către Fisc de sute de lei, pe motiv că au avut venituri nedeclarate din dobânzi. În cele mai multe situaţii este vorba de alocaţii pentru copii sau de venituri întâmplătoare încasate în conturi bancare. Fiscul a estimat, din oficiu, obligatiile, fără a şti exact care au fost veniturile reale. În majoritatea cazurilor, datoria a fost calculată la 468 lei. Cum s-a ajuns aici? UPDATE Reacţia premierului şi a ANAF
Calculul a fost făcut prin aplicarea cotei de contribuţii de sănătate de 5,5% la salariul minim (700 lei în 2012) aferent unui an întreg (8.400 lei) . Întrucât aceste persoane aveau sume în conturile bancare, Fiscul a considerat că au obţinut venituri pe care, însă, nu le-au declarat şi pentru care nu au achitat contribuţia de sănătate. Prin urmare, au recurs la calculul din oficiu al obligaţiilor.
Ziarul Unirea din Alba prezintă mai multe cazuri, cum este cel al “ doamnei Silvia Mătrăiescu din Alba Iulia, căreia i-ar fi venit somaţie de plată pentru că a realizat „un profit” din dobânzi la un cont deschis în bancă, în anul 2012. Deşi este casnică şi nu are niciun venit, totuşi ar avea de plată, contribuţie la CASS, 468 de lei, sumă inexplicabilă pentru dânsa, care susţine că nu ar avea cum să fie atât, având în vedere că la vremea respectivă avea doar 300 de lei în cont. „Nemulţumirea mea este că nu am venitul atât cât mi-a socotit pe fiecare lună. Mi-a pus venit 80 de milioane pe an şi eu nu am atât. Să-mi calculeze pe ce am luat eu, nu pe suma pe care nu am primit-o. Eu nu lucrez, sunt casnică, nu am de unde da banii ăştia. M-a găsit cu contul deschis în bancă şi ce am luat dobândă. Sunt coasigurat cu soţul. Eu nu am lucrat nicăieri, nu am beneficiat de niciun venit. Nu e corectă legea asta”, a declarat Silvia Mătrăiescu”.
Calcularea din oficiu a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor este prevăzută de Codul de procedură Fiscală. În 2009, a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă privind îmbunatăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale. Astfel, a fost instituită procedura de stabilire din oficiu a obligatiilor fiscale în cazul în care contribuabilii nu depun declaraţii fiscale.
Dacă în 60 de zile de la ultima zi în care aveau obligaţia să depună declaraţii, contribuabilii nu au respectat legea, angajaţii Fiscului pot aplica procedura de stabilire din oficiu.
Pentru estimare, Fiscul ar trebui să stabilească situaţia de fapt fiscală folosind documente si informaţii relevante, cum ar fi declaraţii fiscale anterioare; rapoarte de inspecţie fiscală; situaţii financiar-contabile; informaţii de la terţi (bănci, plătitori de venituri etc).
În martie anul trecut, Fiscul anunţa, printr-un comunicat, că “potrivit Codului de procedură fiscală organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă”.
UPDATE Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul şedinţei de guvern, că Ministerul de Finanţe a luat măsuri privind impozitele cerute pentru alocaţii şi că situaţia va înceta de astăzi, fiind "o prostie".
Într-un comunicat de presă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă: "conducerea ANAF a transmis cǎtre unitǎţile de administrare fiscalǎ o circularǎ prin care s-a suspendat regularizarea contribuţiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile obținute din dobânda bonificatǎ de bǎnci, pentru alocaţiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare. Precizǎm, incǎ o datǎ, cǎ obiectul impunerii nu ίl constituie alocaţia de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu şi-au ridicat alocațiile din conturi".
Prin urmare, persoanele cărora li s-au calculat impozite pentru alte venituri, şi nu din alocaţii, vor fi, în continuare, bune de plată.