Fiul unui cunoscut primar din România a fost prins drogat la volan. Tânărul de 22 de ani a primit un an de închisoare cu suspendare.
Este vorba despre fiul primarului din Botoșani. Acesta a fost prins de polițiști și a fost trimis la analize, după ce a suflat în fiolă. Desigur, rezultatul a ieșit negativ.
Curtea de Apel Iaşi a pus punct procesului în care inculpat a fost fiul primarului din Botoşani, liberalul Cătălin Flutur. Cosmin, în vârstă de 22 de ani, a primit 1 an de închisoare cu suspendare prin decizie definitivă, în condiţiile în care prima instanţă stabilise o pedeapsă de 1 an de închisoare cu amânarea pedepsei. Cosmin a comis fapta când era student la Facultatea de Tehnică Dentară din cadrul Universităţii „Apollonia“ din Iaşi, instituţie privată.
„Inculpatul a fost consumator de substanţe psihotrope – etnobotanice, fiind inclus în prezent în Programul Integrat de Asistenţă a Persoanelor Consumatoare de Droguri. În scopul tratării problemelor legate de consumul de droguri, inculpatul a fost implicat voluntar şi în alte servicii de terapie, în urma cărora a renunţat la consumul de substanţe psihotrope, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar la ultimul termen de judecată“, se arată în motivarea primei instanţe.