„Biserica Ortodoxă este singura instituţie care, până acum, nu a acceptat nici măcar să-şi ceară scuze pentru cei 500 de ani de sclavie a romilor din motivele dumnealor. Nu ştiu care sunt motivele, dar nouă, ca activişti romi, ni se pare nedrept faptul că o instituţie care valorizează iubirea faţă de aproape, aceste sentimente şi credinţa în Dumnezeu, a deţinut sclavi şi nu are puterea acum – deşi există nenumărate dovezi istorice – să zică ‘Ne cerem scuze! Ne pare rău!'”, a declarat Necula pentru AGERPRES.
El a precizat că, deşi s-au făcut nenumărate demersuri şi „s-a vorbit cu Patriarhia de mai multe ori”, răspunsurile ar fi „hilare, de tipul că, de fapt, ei i-ar fi protejat pe romi prin sclavie sau altfel de invenţii care ţin de cancan şi nu de adevărul istoric”.
Ciprian Necula a participat miercuri la o slujbă de pomenire, organizată de platforma civică #aresel, în memoria sclavilor romi care au ajutat la ridicarea Bisericii Zlătari, la care au participat circa 20 de tineri activişti romi.
„Azi comemorăm robia romilor de 500 de ani în România şi celebrăm dezrobirea romilor care a avut loc pe 20 februarie, la 1856. Au fost eliberate aproximativ 250.000 de persoane, suflete care până atunci erau în lanţuri, erau sclavi de facto, în Principatele Române, Moldova şi Valahia. Noi suntem, unii de-aici, urmaşii acestor persoane. (…) O jumătate de mileniu este imens. Este una din cele mai lungi sclavii din istorie. Iar romii au fost sclavi în această ţară, domnitorii au deţinut sclavi, boierii de asemenea şi mânăstirile ortodoxe au primit donaţii de sclavi, i-au folosit în munca precum cea de aici, în construcţie, în treburile cu zi ale bisericii”, a spus Necula.
El a atras atenţia că „trebuie să avem grijă ca în viitor trebuie să nu se mai repete astfel de lucruri”, pentru că „oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu”.
La rândul său, preotul Constantin Florin, slujitor la Biserica Zlătari, a afirmat la finalul slujbei că „oamenii sunt fraţi în Iisus Hristos şi suntem datori să păstrăm pomenirea celor care, înaintea noastră, au încercat să construiască pentru noi o lume mai bună şi mai frumoasă”.