Compania Revolut a ajuns la un număr de 10.000 de angajați în întreaga lume, în creștere față de finalul anului 2023 și în ciuda problemelor din industrie, dominată de concedieri sau înghețări ale planurilor de recrutare.
Revolut a depășit 10.000 de angajați în întreaga lume
Revolut, fintech-ul britanic în creștere rapidă, marchează un nou prag, atingând numărul impresionant de 10.000 de angajați în întreaga lume. În conformitate cu planurile sale de expansiune, compania estimează că efectivele sale vor crește cu 40% pe parcursul anului 2024.
În România, unde Revolut activează ca bancă digitală și servește peste 3,5 milioane de clienți retail, compania recrutează pentru peste 70 de poziții disponibile.
Această creștere de personal vine într-un moment în care multe companii din industrie anunță concedieri sau înghețări ale planurilor de recrutare.
De la înființarea sa în 2015, numărul de angajați al Revolut a crescut constant, ajungând la 8.000 la finalul lui 2023, pentru a exploda la 10.000 în doar trei luni. Compania caută în principal talente pentru departamentele Vânzări, Suport Clienți și AntiFraudă, majoritatea pozițiilor fiind noi.
Compania continuă recrutările pe piețele unde operează
Lucian Ivan, Global Head of Talent la Revolut, a subliniat importanța acestei creșteri semnificative.
„Această cifră rotundă de 10.000 de angajați la nivel global reflectă contribuția enormă pe care echipa noastră o are la succesul constant al companiei. Un succes oglindit atât în inovațiile valoroase puse la dispoziția clienților, cât și în maximizarea rezultatelor la nivel individual și la nivelul companiei în ansamblu. Planurile noastre privind recrutarea de noi talente, de pe toate piețele unde operăm, merg mână în mână cu planurile de extindere la nivel global.
Aceste cifre nu sunt doar niște numere, ci sunt bazate pe o realitate evidentă – cu fiecare nou Revoluter intrat în companie, capacitatea noastră de a inova crește și astfel le oferim clienților servicii și produse de o calitate tot mai bună”, a declarat Lucian Ivan, Global Head of Talent la Revolut.
Revolut adoptă un model de lucru predominant remote, ceea ce îi permite să recruteze talente din întreaga lume, oferind flexibilitate programului. Acest aspect a contribuit la atragerea a peste 1 milion de aplicații la nivel global pentru posturile disponibile anul trecut.
De asemenea, compania se bucură de recunoașterea Great Place to Work în opt piețe unde își desfășoară activitatea, confirmând angajamentul său față de crearea unui mediu de lucru stimulativ și atrăgător pentru angajați.