Erau odată timpuri în care trebuia să întrebăm pe cineva pe stradă, atunci când nu știam drumul. Trebuia să mergem la gară sau în stația de autobuz, pentru a căuta pe hartă când avem următoarea legătură la metrou sau autobuz. Și purtam la noi mai multe aparate electronice. Un mobil pentru a telefona sau a trimite SMS, un MP3 player – sau și mai demult un Walkman – pentru a asculta muzică și un aparat foto pentru poze. Nici nu ne trecea prin cap să facem schimb de date cu alții.
Mai târziu au apărut telefoane mobile cu unele dintre aceste funcții integrate. Managerii umblau cu Blackberry, adevărate simboluri de statut social, pentru că cei care erau disperați deja din cauza funcției T9 puteau scrie pe ele cu tastatura qwerty. Dar toate aceste aparate aveau tastatură și o structură a meniului mai mult sau mai puțin complicată. Telefoanele aveau pe vremea aceea mai multe funcții, dar manualul de funcționare devenea din ce în ce mai gros.
Pe 9 ianuarie 2007 a început o revoluție. Șeful de atunci al concernului Apple, Steve Jobs, a prezentat iPhone-ul la San Francisco. Avea un ecran multi-touch, pe care puteai să tastezi, să trasezi cu degetul și să mărești imaginile. Dintr-o dată, exista un aparat care oferea mult mai mult și era în același timp intuitiv și ușor de folosit. Telefonul mobil devenise un mini-computer de buzunar.
Viața dată peste cap
De atunci, telefoanele mobile se schimbă în continuu. Nu numai că Apple a devenit cel mai valoros brand din lume. În umbra iPhone-ului, și alți întreprinzători au adus pe piață produse asemănătoare. Dacă în anul 2007 se vindeau la nivel mondial 122 milioane de smartphone-uri, în 2016 s-a ajuns la 1,5 miliarde. Nu ne mai putem imagina viața de zi cu zi fără smartphone, fie el iPhone sau un produs concurent.
Și pentru că este un obiect omniprezent, ne-a schimbat viața într-o măsură cum nu ne-am fi gândit niciodată. Faptul că interlocutorul nostru se oprește în mijlocul discuției pentru a se uita scurt pe display sau pentru a trimite un mesaj pe WhatsApp ar fi fost considerat la fel de nepoliticos în era pre-iPhone, ca atunci când jumătate din oamenii de la o ședință ar fi citit ziarul în timp ce altcineva ținea un discurs.
Luăm mobilul în mănă imediat după ce ne trezim și apoi zilnic de aproape 200 de ori, asta dacă îl mai lăsăm din mănă când ne culcăm seara în pat. Cum spune sociologul american Sherry Turkle, smartphone-ul ne-a transformat ”în oameni roboți”. Iar acesta este numai primul pas. La al doilea, folosirea așa-numitelor ”wearables”, cum ar fi iWatch-ul, au trecut deja mulți. Unii, mai puțini, au deja cip-uri implantate, care pot, de pildă, să deschidă uși. De-aici pînă la a deveni "cyborgi" nu mai e mult.
Dar să ne întoarcem la viața de zi cu zi din anul 2017: ne-am obișnuit de mult cu faptul că în stație sau în autobuz aproape toată lumea se uită în telefonul mobil în loc să privească împrejurimile sau să comunice cu alții. Vara trecută a mai apărut ceva nou: vedeam sute de oameni care, parțial agitați, parțial bucuroși, erau în căutare de ceva, privind la telefoanele mobile. Era vorba despre noul joc, Pokémon-Go, noua aplicație devenită rapid sport internațional. Căutăm și găsim, distribuim și dăm like, lucrăm și facem tot felul de prostii cu smartphone-urile noastre. Împărțim video-uri cu pisici pe facebook sau jeturi de vomă sub formă de curcubeu pe snapchat.
Martin Muno, redactor DW
Granița dintre muncă și timpul liber a dispărut: un sondaj You-Gov arăta anul trecut că aproape unu din doi angajați germani își verifică e-mail-urile de serviciu în timpul liber. Unul din trei și-a citit e-mail-urile de serviciu cel puțin o dată în timpul concediului. Dar, în același timp, 40 la sută din participanții la acest studiu s-au declarat deranjați de faptul că partenera/ul lor citește e-mail-uri în timpul concediului. Disponibilitatea permanentă este totuși percepută ca ceva deranjant de o treime dintre germani. Unele firme au reacționat deja, interzicând trimiterea e-mail-urilor în afara orelor de serviciu.
Am devenit predictibili
În plus: prin tot ceea ce facem pe smartphone, prin aplicațiile pe care le folosim, lăsăm în urmă cantități uriașe de date. Am devenit predictibili, algoritmii încep deja să ne ghicească gândurile. Situația seamănă tot mai mult cu ”1984” (N.red.: romanul lui George Orwell despre statul totalitar omniprezent, care urmărește tot). Cu alte cuvinte, ne-am supus lucrurilor mărunte. Telefoanele mobile ne oferă servicii la care nimeni cu mai vrea să renunțe. Pun în legătură oameni care locuiesc departe unii de alții. Dar toate acestea au un preț. Mulți nu mai pot trăi fără smartphone nici măcar un minut: dacă nu-l mai au, intră în șoc. Există deja până și denumiri pentru această stare: ”nomofobie” sau ”iDesorder”. Alții au ajuns să simtă deja vibrații-fantomă.
De aceea ne agățăm de aceste aparate: dar nici asta nu ne face bine. Cine se uită mereu la telefonul mobil riscă să dezvolte boli pe bază de stres, cum ar fi hipertensiune, insomnii sau, în cazuri extreme, burnout sau depresie. Paracelsus știa deja din secolul 16 că ”numai doza face ca otrava să nu aibă efect”.
Am fost la fel de surprinși de introducerea iPhone-ului pe piață ca de orice altă invenție revoluționară. Generațiile următoare se vor uita în urmă la fel de bizar cum o facem noi atunci când vedem filme despre primii șoferi auto care exclamau ”Brrr” sau ”Hoo” pentru a opri mașina. Am face bine să ne pregătim pentru viitorul digital, pentru a nu deveni din stăpâni sclavii micilor noastre ajutoare electronice. Putem începe de astăzi. Există și în afara telefoanelor lucruri interesante de descoperit. Lucruri care au miros și gust sau pe care le putem simți pe piele. Ar trebui să ne concentrăm, din când în când, pe aceste experiențe și să închidem, din când în când, smartphone-urile.
Articol realizat de Martin Muno pentru DW.com
